Episod amuzant cu Șumudică, Daniel Pancu și Viorel Hizo povestit de un fost jucător al Rapidului: „Să vezi ce îi fac”

Ce găsești în articol

  • Marius Șumudică: "Să vezi ce îi fac lui moș astăzi, mă pun pe mine titular"

Daniel Chiriță a povestit un moment amuzant cu Marius Șumudică pe vremea când cei doi evoluau la Rapid sub comanda lui Viorel Hizo.

Chiriță a evoluat un singur sezon în Grant și a câștigat Cupa și Supercupa României.

Fostul fundaș a rememorat episodul în care Șumudică a încercat să-l păcălească pe Viorel Hizo și să se treacă titular pe foaia de joc. În cele din urmă, planul nu i-a reușit, antrenorul s-a prins de schemă.

Marius Șumudică: „Să vezi ce îi fac lui moș astăzi, mă pun pe mine titular”

„Era domnul Hizo antrenor și îi plăcea tot timpul să scrie pe tablă, unde se ținea ședința tehnică, își punea echipa. A tot stat `Șumi` și la un meci acasă l-a urmărit. Zice ‘să vezi ce îi fac lui moș astăzi. Îl urmăresc, îi iau cheia de acolo, îl șterg pe Pancu și mă pun pe mine titular. Bă, o să vezi’.

S-a dus, a luat cheia, a șters și l-a pus pe Pancu rezervă. Cu trei ore înainte de plecarea la stadion am avut ședință. Mulți nu știau ce s-a întâmplat. Noi știam. Am intrat în vestiar, s-au uitat toți. Pancu era rezervă. Stătea în primele rânduri, noi eram în spate.

Intră domnul Hizo și zice ‘astăzi începem cu’. Începe și zice echipa ‘ăăă, aici e o problemă’. A șters și l-a pus pe Pancu. Acum `Șumi` zice «bre iar te-ai răzgândit, iar mă lucrezi». A fost o fază foarte tare”, a relatat Daniel Chiriță pentru ProSport.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!