Boupendza a dat un interviu pentru Rapid TV si a facut o declaratie care ii va incanta pe fani: „Sunt cei mai tari din Romania”

Într-un interviu oferit pentru Rapid TV, Boupendza a explicat de ce a ales să joace în România și rolul crucial pe care l-a avut Marius Șumudică la negocieri. Gabonezul, fost golgheter în Turcia, compară fanii din Giulești cu cei ai lui Olympique Marseille, după ce și-a petrecut o bună parte a carierei în Franța.

„Am auzit de oferta de la Rapid când eram cu unul dintre prietenii mei. Înainte să semnez, am vorbit și cred că Rapid este cel mai bun proiect pentru mine. Am vorbit cu antrenorul, cu managementul clubului, cu directorul sportiv. De România auzisem pentru că am urmărit Campionatul European și cred că este o țară frumoasă. Am vrut să vin și acum sunt aici.

Marius Șumudică este ca un tată pentru mine. Când a vorbit cu mine, mi-a oferit toată încrederea și cred că pentru un fotbalist este foarte important ca antrenorul să aibă încredere în tine. Când m-a sunat și a discutat despre club, despre proiectul de aici, am fost foarte entuziasmat. Cred că Marius Șumudică este un om bun, un profesionist și dă mereu totul ca jucătorii lui să fie cei mai buni. La orice echipă la care merge se vede progresul și câștigul. Vreau să dau tot ce am mai bun pentru el.

Sistemul de joc depinde de antrenor, de tactică. Eu voi da tot ce am mai bun ca să ajut echipa. Dacă antrenorul vrea să joc în bandă, număr 9 sau în spatele vârful, voi da totul pentru că echipa contează în primul rând. Dacă echipa face totul bine, atunci și eu voi fi fericit.

Cred că Rapid are cei mai tari suporteri din campionatul României. Raportat la campionatele în care am jucat până acum, sunt asemănători cu fanii lui Marseille. Sunt foarte entuziasmat să joc în fața lor”, a spus Aaron Boupendza.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!