Marius SumudicaRapidȘtiri Rapid București

Marius Sumudica a fost prezentat oficial. Care este obiectivul noul antrenor al Rapidului

Astazi a avut loc conferinta de presa in care Marius Sumudica a fost prezentat oficial ca nou antrenor al Rapidului. Iata ce a declarat Sumi.

„Sunt clipe pe care le traiesti rar in viata. M-am intors acasa si fara sa laud pe cineva, am gasit un club foarte bine structurat din toate punctele de vedere, ceea ce unui antrenor ii da linistea de a se ocupa de partea tehnica, de a pregati echipa.

E una dintre cele mai frumoase zile din viata mea profesionala, pentru ca am ajuns la clubul pe care il iubesc, la care am avut rezultate foarte bune ca jucator si unde, nu am ascuns niciodata, imi doresc sa am rezultate si ca antrenor.

Avem tot ce ne trebuie pentru a face performanta. Eu vreau sa vorbesc mai putin la conferintele de presa si mai mult pe teren. Vom incerca sa scoatem maximul din aceste doua meciuri care sunt de jucat pana la pauza prilejuita de meciurile Nationalei, cand vom face o pregatire centralizata si vom pune la punct pregatirea fizica.

Trebuie sa inteleaga toata lumea ca suntem un tot unitar si fiecare trebuie sa-si faca treaba pe segmentul lui.

Nu exista scuze nici din partea staff-ului, nici din partea jucatorilor, trebuie sa existe o ascensiunea, iar asta pica pe umerii mei. O sa-l vedeti pe acelasi Sumudica in sensul de agresivitate si motivatie in ceea ce priveste relatia cu jucatorii si sper ca rezultatele sa fie pe masura.

Obiectivul meu este sa intram in Play-Off, dupa care vom vedea. Mai avem 24 de jocuri si trebuie sa scoatem maximul pentru ca la finalul sezonului regular sa fim in Play-Off. Apoi vom face o noua conferinta de presa si vom vorbi despre un nou obiectiv”, a declarat nou antrenor al Rapidului.

 

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.