Încetați odată bătaia asta de joc și învățați să respectați suporterii Rapidului

„Așa sunt toți suporterii, la toate echipele, la victorii te aplaudă, la înfrângeri te înjură”, a declarat Borza la finalul meciului de la Buzău.

După ce a făcut un fault inconștient care se putea termina cu o tragedie dacă fotbalistul buzoian cădea urât și după ce a comis un henț în careu care a privat Rapidul de prima victorie în acest sezon, Borza ne-a jignit pe toți cu această declarație, punând semn de egalitate între fanii Rapidului și cei ai altor echipe.

Dacă nu vedeam atâtea și atâtea înfrângeri ale Rapidului terminate cu încurajări din partea suporterilor, cu îmbărbătări de genul: „Nu-i nimic, hai capul sus, lupta continuă”, dacă pentru salariul deloc mic pe care îl câștigă jucătorii Rapidului, suporterii nu ar fi contribuit consistent și multe alte aspecte care pun orice semn numai egal nu, între fanii Rapidului și cei ai altor echipe, aș mai fi zis, dar așa nu pot să mă abțin.

Fanii Rapidului au răbdat și încă răbdă foarte mult. Cred că suntem cu toții de acord că la jocul pe care îl prestează Borza și colegii săi, oriunde în altă parte ar fi jucat cu tribunele goale.

La Rapid stadionul e plin meci de meci pe Giulești, iar în deplasări am vazut cu toții și la Buzău cine e Galeria Rapidului.

Din păcate, acest atașament necondiționat al fanilor, această iubire incredibilă de care dau dovadă rapidiștii, îi face pe unii să se simtă mai mult decât sunt.

Pe Borza, de exemplu, îl face să se simtă fotbalist.

Pe alții, prin birouri, îi face să se simtă specialiști în marketing, crezând că au vreun merit în îndeplinirea targetului.

Încetați odată bătaia asta de joc și învățați să respectați suporterii Rapidului. Lăsați capul jos și tăceți din gură în afara terenului, dacă în interiorul lui nu sunteți în stare să aveți un joc care să vorbească pentru voi.

Iar voi, cei din birouri, puneți mâna și invatați ce înseamnă Rapidul. Că nu tacticile voastre obosite de marketing reușesc să umple stadionul, ci dragostea acestor oameni pe care îi luați de sus și îi tratați ca pe niște numere intr-un grafic!

De Lennon, nici nu mai vorbesc. Din punctul lui de vedere dramatizăm prea mult. Din punctul lui de vedere mai lipsește „a little” până găsește formula magică.

Pașcanu nici n-a venit bine și ne urechează că vrem prea multe dintr-odată și că prea exagerăm cu negativism după doar cinci etape.

Au niște declarații de ne vine să ne facem un consult de specialitate să vedem dacă nu cumva noi suntem cei care n-au toate țiglele pe casă.

Ce mai e de zis? Continuați voi, că eu dacă trag concluzia risc să fiu acuzat că îmi transform iubirea în instrument de denigrare.

Așa ca lăsați un comentariu și spuneți cum vedeți toată această situație.

Dragoș Leasă

1923.ro

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!