Din ce in ce mai multe voci il critica pe Lennon: „Un Rapid fara viata care nu arata bine deloc”
Cristi Dulca, fostul jucãtor al Rapidului, a susținut că formația giuleșteană pregătită de Neil Lennon nu are nicio identitate de joc și că nu reușește să pună probleme adversarilor, așa cum se întâmpla în trecut, mai ales pe stadionul Giulești.
De asemenea, Dulca a subliniat că Rapid nu reușește să se impună în campionat, deși în vară au fost investite sume importante de bani în transferuri (2,8 milioane de euro).
”Eu ce am văzut la Rapid acum nu îmi place deloc, spun sincer, suntem noi mai nostalgici și ne mai uităm la meciuri și ne gândim cum am fost noi… Știm ce înseamnă Rapidul, și spiritul de acolo, și ce am văzut în etapele astea de dezorganizare, nicio idee de joc și un Rapid fără viață nu arată bine deloc.
Plus transferurile care s-au făcut și pe care s-au dat mulți bani… Nu arată bine Rapidul, schimbi sistemul, toată lumea dă vina pe sistem, nu există așa ceva, în Giulești nu am văzut să nu faci pressing, să nu fii agresiv, nu există în Giulești!”, a spus Dulca, la iamsport.
Cristi Dulca: ”Marius Șumudică era cel mai îndreptățit să vină la Rapid”
Cristi Dulca a continuat și a spus că, în opinia sa, Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, trebuia în vară să-l instaleze pe Marius Șumudică în funcția de antrenor principal al echipei, și nu pe Neil Lennon.
Totodată, fostul internațional nu crede că antrenorul nord-irlandez va mai primi atât de mult credit din partea conducerii, dacă rezultatele modeste vor continua pentru Rapid în următoarea perioadă.
”La Rapid… nu știu dacă o să mai aibă răbdare să țină antrenorul (n.r. Neil Lennon) atât timp. Se vehicula venirea lui Șumudică atunci când era, știa jucătorii, campionatul, era iubit de suporteri, era cel mai îndreptățit să vină, i-aș fi dat o șansă, <<hai că trebuie să facem treabă>>.
Lennon are un CV, a antrenat în Scoția, a câștigat campionate, nu e un antrenor modest, aducând atâția jucători noi, schimbând sistemul, jucând cu 3 fundași centrali, ceea ce Rapid foarte rar a jucat cu trei fundași centrali…”, a mai spus Dulca.