Daniel Pancu ii pune la punct pe criticii lui Jambor: „Sunt multi care vorbesc…”

Daniel Pancu spune ca Jambor va exploda in urmatoarea perioada si ca la Cesena a trecut si el printr-o perioada grea de adaptare.

„Eu sunt unul dintre aceia care îi plac jucătorii de tipul lui Jambor. Mă văd pe mine în Italia. Șase luni călcam pe minge. Câștigasem campionatul în România. El e timorat. E într-un alt mediu. Îmi aduc aminte de ocazia cu Sepsi.

Dacă are faza asta peste trei luni, o bagă direct în vinclu. Eu am trăit lucrurile astea. Nu vorbesc din auzite. Mie îmi place jucătorul ăsta. E elegant. Nu e fricos. Câștigă dueluri aeriene. Clar nu e combinativ. Trebuie cineva să îl angajeze.

Îmi place cum se mișcă. Se vede că e puțin speriat. Nu știu de la ce echipă l-au adus. Cum să se adapteze așa? Putea să dea vreo trei goluri până acum. Un jucător tânăr, prima dată în străinătate… Sunt mulți care vorbesc. Mie îmi place. O să prindă încredere.

Ce e un milion în ziua de azi? E tânăr. Au investit în el. O să joace. E gândită investiția. Cine a gândit-o a făcut-o bine”, a explicat Daniel Pancu în emisiunea „Suflet de Rapidist”, moderată de Robert Niță pe fanatik.ro.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!