Marius Șumudică, unul dintre cei care au criticat constant tactica noului antrenor din Giulești, a reiterat că s-a întâlnit cu Dan Șucu în această vară, însă acționarul majoritar de la Rapid a decis să rămână la varianta Neil Lennon.
Totuși, Șumudică susține acum că Dan Șucu i-ar fi promis la momentul respectiv că va fi următorul antrenor de la Rapid.
„Pentru mine e dureros ce se întâmplă la Rapid. Sunt foarte mulți care spun că Rapid a apelat la Șumudică când erau în Liga 3 sau Liga 2. Eu nu puteam, eram sub contract. Eu, de fiecare dată când Rapid a traversat o perioadă de tranziție, eram sub contract. Nu mi s-a făcut nicio ofertă în Liga 3 sau Liga 2. O singură dată am vrut să merg la stadion și să ajut un fost coleg de-ai mei cu niște informații în calitatea mea de rapidist și am fost refuzat de respectivul. Am făcut un pas în spate.
Eu îi doresc baftă, nu îi doresc răul lui Neil Lennon, dar, cu siguranță, Rapid e prima opțiune pentru mine. Am crescut cu Rapid și voi muri cu Rapid”, a spus Marius Șumudică, la Fanatik.
Cu toate acestea cei mai multi sunt sceptici.
Baratki Bogdan, unul dintre cei mai urmariti rapidisti de pe facebook, a afirmat ca, atata timp cat Dan Sucu e patron la Rapid, sansele ca Sumudica sa fie numit antrenor sunt nule:
„Daca Sumudica ar concura cu Valentin Stanescu pentru postul de antrenor, ar porni cu sansa a treia. Pentru ca a doua sansa, la mare distanta de el, as avea-o eu!”, a caracterizat Bogdan Baratki sansele lui Sumudica la banca tehnica a Rapidului.






