Neil Lennon a fost prezentat oficial: „Sunt foarte entuziasmat de noul meu drum”

Neil Lennon a fost prezentat oficial la Rapid, intr-o conferinta de presa. Iata cu ce declaratii a venit noul antrenor giulestean in fata presei:
„Sunt foarte entuziasmat de noul meu drum. Am avut mai multe discutii cu domnii Sucu, Angelescu si Daniel si stim exact drumul pe care trebuie sa mergem. Voi face tot ce depinde de mine pentru a face din Rapid un club de succes.
Sunt foarte impresionat de ceea ce am gasit aici, de principiile pe care le au conducatorii si voi face totul pentru a duce Rapidul acolo unde merita.
Va fi greu, sunt foarte multe cluburi competitive cu care ne vom lupta, dar voi aduce toata experienta mea pentru a castiga aceasta lupta. Nu va fi usor. Va fi foarte greu, dar o vom lua pas cu pas. Trebuie sa fim disciplinati, trebuie sa fim 24/7 concentrati la ce avem de facut. Trebuie sa avem consistenta, nu numai in meciurile impotriva echipelor mari, ci in toate partidele.
Stadionul e bun. E nou. Vreau ca atmosfera sa fie apasatoare si grea pentru adversari. Imi place acustica stadionului. Sunt impresionat de logistica. Terenurile de antrenament sunt in regula. Avem tot ce ne trebuie pentru a performa.
Am respect pentru toti antrenorii. Ii vom avea ca adversari pe Hagi, Petrescu, Munteanu. Stiu cat de grea este aceasta meserie si am respect pentru toti antrenorii.
Voi vorbi cu toti jucatorii, nu numai cu Sapunaru. Este un jucator extraordinar, un adevarat lider, dar voi vorbi cu toti jucatorii. Iacob, Braun, Kait. Vreau sa aduc intensitate, inalte standarde, profesionalism, alta mentalitate. Toate acestea necesita timp. Daca vrei sa ajungi campion trebuie sa iei deciziile corecte. Trebuie sa fim disciplinati, sa facem sacrificii.
Bogdan Lobont va fi printre noi, va face parte din stafful meu. Ne va fi de foarte mare folos.
Credeti ca aici este presiune? Incercati sa traiti in Glasgow! Pentru mine presiunea este un lucru bun. Fanii sunt pasionati, vor tot ce e mai bun pentru club si acest lucru este foarte pozitiv.
Trebuie sa fim smeriti. Sa nu ne luam zborul cand castigam si sa nu ne demoralizam prea rau cand pierdem”, a declarat Neil Lennon la conferinta de presa in care a fost prezentat ca antrenor al Rapidului.