Mirce Lucescu, mesaj dur: „Și-au bătut joc de el!” Ce le-a cerut „Il Luce” oamenilor responsabili

Mircea Lucescu a cerut Ministerului Transporturilor să îi înapoieze baza Pro-Rapid, complex de care, conform spuselor lui „Il Luce”, politicienii și-au bătut joc.
Totodată tehnicianul a spus că nu a luat nici măcar o clipă în calcul posibilitatea de a antrena Rapidul.
„N-am vrut să merg niciodată la Rapid, am spus care e situația, nu vreau să comentez mai multe. Am plecat de la ideea că pentru a face performanță trebuie să ai structurile adecvate. Am fost la Ministerul Transporturilor, i-am rugat să-mi dea înapoi Pro Rapidul, care a fost construit de George Copos și de mine. Am făcut eforturi extraordinare să facem un centru de pregătire de succes, cu acel centru Rapid a câștigat două campionate și două cupe.
Și-au bătut joc de el, l-au lăsat în paragină. Acum aparține Ministerului Transporturilor, clubului Rapid. Echipa de fotbal are nevoie de așa ceva. Nu poți face o echipă competitivă dacă nu ai un loc al tău izolat, de liniște, de pregătire. În momentul de față Rapid nu are acest lucru pentru că domnul Șucu nu primește autorizația pentru a construi pe lângă terenul ăla de l-a făcut pentru prima echipă.
Nu reușesc să construiască o clădire care să adăpostească echipa acolo. Altfel nu se poate, nu poți ține o echipă cu două ore de antrenament pe zi, să-i plimbi din Mogoșoaia în Buftea și nu mai știu pe unde. Nu este posibil! Clubul Rapid trebuie să țină cont de asta.
Stadionul este al Ministerului, al clubului Rapid, este adevărat. Dar dacă Rapid ar merge să joace în altă parte, ce ar face clubul cu stadionul gol? Clubul ar trebui să se gândească cum să ajute echipa de fotbal să rămână competitivă, să-i dea posibilitatea să aibă un astfel de centru pregătit pentru echipa de fotbal, ca suporterii să fie mulțumiți, iar stadionul plin la fiecare meci.
Este singura echipă fără un centru al ei de pregătire! Steaua are, Dinamo are, cred că toate echipele din țară au. Domnul Șucu a făcut eforturi extraordinare și investiții deosebite, dar depinde de niște autorizații care se pot da. Știți cum e la noi, ani de zile… Nu! Echipa de fotbal nu poate aștepta 2 ani pentru o autorizație ca să construiască o clădire lângă terenul de l-au construit deja”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit Digisport.