Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, este tot mai deschis unei colaborări pe viitor cu Marius Șumudică, după ce Cristiano Bergodi nu va va mai fi antrenor în Giulești.
Finanțatorul grupării de sub Grant lasă de înțeles că ar fi oarecum deranjat de comportamentul vulcanic al lui Marius Șumudică, în ciuda faptului că astfel de manifestări sunt apreciate de fanii alb-vișinii.
„Îmi trebuie exemplul personal de seriozitate. Comportamentul ăsta îmi trebuie la toate departamentele. Mi-aș dori să văd o seriozitate, o anumită ținută la antrenorul Rapidului. Întotdeauna aleg performanța, dar trebuie să am o bază de seriozitate.
În momentul de față, avem un antrenor care își vede de treabă, care răspunde exigențelor noastre și pe care îl respectăm foarte mult”, a spus Dan Șucu la DigiSport.
Dan Sucu a fost prezent in studiourile Digi Sport, invitat fiind la emisiunea lui Radu Naum – Fotbal Club.
Patronul Rapidului a discutat despre ultimele evenimente din viata clubului si va invitam sa comentam impreuna principalele sale declaratii.
Dan Sucu despre anchetarea lui Daniel Niculae
„Ramai perplex cand la 8 dimineata te suna avocatul si iti spune ca Daniel Niculae e dus la Parchet. Parca nu imi trecea prin gand legatura dintre fumigene si parchet. Intr-adevar, folosirea tortelor si fumigenelor este o ilegalitate care trebuie corectata.
Dar sa prezinti judecatorilor pentru arestare preventiva pe cineva care a aprins o torta, atunci pe cel care vinde droguri in fata scolilor ar trebui sa-l impuscam ca sa nu se mai chinuie”, a declarat patronul Rapidului.
„Nu sunt pentru folosirea tortelor. Am platit peste 400.000 lei amenda. Dar de aici si pana a penaliza cu inchisoarea aceste fapte, mi se pare cale lunga”, a continuat bossul giulestean.
„Galeria e un factor diferentiator. E foarte importanta pentru club. Faptul ca Liviu e arestat…nu stiu ce sa zic. Decizia galeriei de a nu incuraja echipa a fost o greseala si nu cred ca a fost luata de Liviu.
Galeria este foarte importanta pentru noi si am inteles cat de mult tin la independenta si de aceea noi nu avem ce cauta in deciziile lor. Sunt un organism independent, iar dorinta mea este sa ramana o galerie unificata. Nu imi doresc sa vad, Doamne fereste, zece galerii pe stadion”.
Dan Sucu neaga faptul ca da bani la galerie
„Din banii pe care suporterii ii platesc pe bilete in Peluza Nord, o parte, sunt foarte fericit sa-i dam pentru deplasari. Pentru ca nu toata lumea isi permite sa ajunga pana la Iasi sau pana la Cluj. Dar banii ii platim direct la firma de transport, nu-i dam nicidecum direct galeriei sau vreunui om din galerie. Oamenii care vin in Peluza sunt oameni foarte pasionati care iubesc sincer si dezinteresat echipa. Nu vin pentru bani si tocmai de aceea mi se pare corect ca atunci cand au nevoie si putem, sa-i sustinem. Dar, repet, galeria e un organism independent”, a declarat Dan Sucu, confirmand afirmatiile lui Gigi Corsicanu care a afirmat raspicat ca nu ia nimeni din galerie bani de la club.
Radu Naum l-a provocat pe Dan Sucu cu intrebarea: „Cine e mai importanta la Rapid: galeria sau echipa?”. Patronul Rapidului a raspuns elegant
„Din punctul meu de vedere, cea mai importanta la Rapid este echipa, dar haideti sa nu facem o discutie de genul cine a fost primul oul sau gaina. Ambele sunt importante: si galeria si echipa”, a raspuns Dan Sucu.
Dan Sucu despre meciul Farul
„Am fost foarte suparat la finalul meciului cu Farul, eram foarte nervos si tocmai de aceea am preferat sa tac si sa nu vorbesc la suparare. Am fost foarte nervos pe arbitraj”.
Dan Sucu vrea sa mearga in galerie, dar si in deplasare cu trenul
„Nu am mers pana acum in galerie, dar mi-ar face o deosebita placere. Mi-ar placea si sa merg cu ei intr-o deplasare, daca ma iau. Dau si berea, dau si trenul.
Sotia unui coleg de-al meu din Concordia, e membra a galeriei. Am luat-o cu mine la loja si mi-a zis ca s-a plictisit. Viata adevarata e in Peluza, la galerie.
Copiii mei sunt copii de mingi si vor mereu sa stea in partea in care e galeria”, a declarat patronul Rapidului.
Dan Sucu, acuzatii grave la adresa FCSB si a lui Marius Stefanescu
„Audienta pentru Superliga a crescut cu 22%. E ceva extraordinar, dar daca ne intoarcem inapoi la ce a fost putem pierde la credibilizare. Iar FCSB tocmai asta face. Inainte de meciul cu Hermannstadt il iau pe Baba Hassan si bat fara probleme. Inainte de meciul cu Iasi il iau pe Felipe si castiga probleme. Am dreptul sa ma gandesc ca la fel au facut si cu Stefanescu.
Noi nu am facut la fel cu Louis Munteanu. Am luat legatura cu Fiorentina acum o lun, dar n-am zis nimic inainte de meciul direct.
Gigi Becali trebuie sa inteleaga faptul ca asta nu e liga lui Begali. E liga Romaniei.
Cum credeti ca m-am simtit cand copiii mei ma strigau „Sclavule” prin casa?
Becali trebuie sa se conformeze. Sa respecte. Nu se mai poate continua asa”, a tunat Dan Sucu.