Mircea Lucescu a lăudat jocul prestat de Rapid și Hermannstadt, dar și pe Dan Șucu, acționarul majoritar de la gruparea giuleșteană.
„Un meci bun. Rapid a exagerat în prima repriză cu jocul pe zona centrală. Cum au jucat pe benzi în repriza a doua, au marcat. Și Sibiul mi-a plăcut, Măldărășanu face o treabă foarte bună.
Campionatul arată de nivel european, ne situăm în zona medie, nu suntem în top. Cu cât e mai mult interes pentru primele 3 locuri, fotbalul va evolua.
Rapid e organizat pentru performanță. Domnul Șucu face treabă așa cum trebuie. Faptul că a avut succes în alte domenii se vede și aici, la Rapid. E prea devreme să discutăm de titlu”, a declarat Lucescu.