Dan Șucu a lipsit de la meci și oferă explicații: „A fost foarte ciudat să nu văd partida”
Pentru prima dată în acest sezon, Dan Șucu, patronul Rapidului, a fost absent de la meciul Rapidului, iar motivele absenței sale au fost personale, așa cum a explicat el însuși într-o declarație recentă.
„Da, e prima oară când nu merg în acest sezon la o partidă în Giulești. Am avut un eveniment care mă privește personal. Am promis și eu. Sunt un om care întotdeauna încerc să mă țin de promisiuni și întotdeauna cred că o și fac,” a declarat Dan Șucu, conform fanatik.ro.
Șucu a recunoscut că experiența de a urmări meciul la distanță a fost una neobișnuită și plină de emoții. „A fost foarte ciudat să nu văd partida. Recunosc că am avut emoții foarte mari și am stat conectat cu flashscore-ul. Nu, nu m-am uitat la televizor, pentru că văd că mă tot întrebați dacă m-am uitat la televizor. N-am vrut să mă uit la televizor,” a adăugat el.
Sentimentul de a nu fi prezent la meciul echipei sale a fost descris de Șucu ca fiind neplăcut. „E o senzație ciudată. Nu-mi place să nu asist la meciurile Rapidului, dar asta este situația. Se mai întâmplă,” a spus Șucu.
Patronul Rapidului a subliniat diferența dintre a fi la stadion și a urmări meciul prin alte mijloace. „Nimic nu se compară cu senzația de a vedea partida acolo în Giulești, cu a trăi aceste emoții. Am avut și acum emoții, dar v-am spus, emoții conectate, ca să zic așa, prin dispozitivele electronice,” a concluzionat Dan Șucu.
Dan Șucu a vorbit despre declarațiile lui Dorinel Munteanu și dă asigurări că va transforma Rapidul în cea mai bună echipă a României.
Dan Șucu: ”Echipa țiganilor o voi transforma, alături de colegii mei, în echipa numărul 1 din România”
”Cred că domnul Dorinel Munteanu a spus acele lucruri la nervi. Este un fost mare internațional, un jucător pe care l-am urmărit cu mare, mare plăcere de-a lungul unei cariere impresionante și sunt ferm convins că la fotbal se mai întâmplă lucruri din acestea și, uneori, când suntem nervoși, poate facem declarații care nu ne reprezintă.
În ceea ce privește toată această discuție, da, e deranjant ca Rapidul să fie permanent asociată cu echipa țiganilor, așa cum spune și cântecul. Rapid este peste tot acasă. Deci Rapidul este echipa tuturor, nu doar a țiganilor.
Dar vreau să vă spun un singur lucru. Echipa asta a țiganilor da, echipa țiganilor, o voi transforma alături de colegii mei în echipa numărul 1 din România. Da, aici va fi ironia.
Da, că această echipă despre care se spune, domne, echipa țiganilor, sunt convins că va deveni un club serios, redutabil, care va fi respectat de absolut toată lumea. Da, și va deveni forța numărul 1 în România.
Eu prefer să realizez fapte și să vorbesc mai puțin. În niciun caz nu vreau să adâncesc și mai mult toată această poveste cu domnul Dorinel Munteanu și să fac un caz din asta. Evident, noi trebuie să schimbăm percepția…”, a declarat Dan Șucu, potrivit Fanatik.