Ce se ascunde in spatele ironiilor lui Gigi Becali. Victor Angelescu a dat totul pe fata: „De asta se teme! Nu-i convine”

Ce găsești în articol

  • Victor Angelescu a spus de ce se teme Gigi Becali de Rapid: "Nu-i convine asta. Ne-am obișnuit"

Victor Angelescu a spus de ce se teme Gigi Becali de Rapid: „Nu-i convine asta. Ne-am obișnuit”

Conducătorul din Giulești este de părere că proiectul Rapid prinde din ce în ce mai mult la publicul bucureștean, ceea ce nu-i convine deloc lui Gigi Becali.

„Gigi Becali are mereu un scop și ne exclude de foarte mult timp pentru că suntem din București și putem să-i luăm din fani. Simt că avem din ce în ce mai mulți fani. E un proiect într-un fel nou. Suntem foarte serioși și atragem destul de mult, dar sunt convins că FCSB / Steaua va avea foarte mulți fani în continuare, la fel și Dinamo.

Nu-i convine să fie cineva foarte puternic din București și atunci îi convine să fie Craiova sau Clujul. Acesta este motivul. Ne-am obișnuit, nu văd o problemă. Fiecare are dreptul la o opinie”, a spus Victor Angelescu, la ProSport Live.

Victor Angelescu a vorbit și despre ultima izbândă a Rapidului, 1-0 în deplasare cu CFRF Cluj, foarte importantă în fruntea clasamentului din Superliga. Totodată, oficialul din Giulești a vorbit și despre situația medicală a căpitanului Cristi Săpunaru, ieșit comoționat din teren la meciul cu CFR Cluj.

„Avem un lot foarte bun și obiective pe măsură, dar nu intru într-o comparație cu FCSB și nu îmi place. Dacă era să câștige CFR Clujul, poate se discuta de o luptă între FCSB și CFR, dar mai este foarte mult timp. Se va bate și Clujul la titlu. Suntem la doar trei puncte în fața lor, nu văd de ce n-ar fi contracandidați. Din ce știm noi, Săpunaru a făcut niște teste și se simte bine. Dacă totul este bine, 90% va fi în teren la următorul meci”, a spus Victor Angelescu, conform sursei citate.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!