Marius Șumudică, declarație de dragoste pentru Rapid: „Nu vreau să par eu mai rapidist decât alții, dar acest club este dragostea vieții mele”

Marius Șumudică și-a exprimat din nou simpatia față de Rapid București, club pe care l-a antrenat și la care a evoluat în trei perioade diferite. Tehnicianul a spus și ce așteptări are de la formația giuleșteană în anul centenar, scrie digisport.ro.

„Nu vreau să par eu mai rapidist decât alții, dar de fiecare dată îmi dau lacrimile când pornește imnul. Pentru mine, este dragostea vieții mele, în afară de familia mea, acest club e ceva aparte. Numai cei care iubesc un astfel de club înțeleg ce spun.

Sunt mai multe echipe angrenate în lupta pentru titlu. CFR mi se pare în scădere de turație, au pierdut puncte cu cele două egaluri. Farul, o echipă cu entuziasm, Gică încearcă să ducă discuțiile în așa fel încât să nu pună presiune pe jucători.

L-a adus pe Alibec la o capacitate pe care eu o știam și care, fără să mă laud, a avut-o cu mine și cu Gică. Crește un Mazilu lângă, au și un Borza foarte bun, Louis Munteanu, fotbaliști care vin din urmă și formează un mixt de talent, entuziasm și experiență. Ceea ce își va pune amprenta”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport

„Să fiu sincer, mă așteptam la mai mult de la Rapid. Respect ce a făcut Mutu, dar pentru mine, în anul Centenarului, îmi doresc să ajungă în cupele europene, pentru publicul ăsta fantastic”, a spus Marius Șumudică pentru aceeași sursă.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!