Legea 4/2008 privind prevenirea si combaterea violentei la competitiile sportive interzice consumul de alcool pe stadioanele din Romania. Cu toate acestea, la nivelul lojelor si VIP-urilor, se poate observa un altfel de tratament, unde se gasesc diverse tipuri de bauturi alcoolice, inclusiv vin, cognac si whiskey.
In timp ce suporterii de rand sunt supusi unor restrictii stricte cu privire la consumul de alcool, cei care detin acces in loje si in zonele VIP par sa fie scutiti de aceleasi restrictii.
Intr-o societate democratica, fiecare persoana ar trebui sa aiba aceleasi drepturi si obligatii, indiferent de statutul social sau de avere. Acest principiu ar trebui sa fie aplicat si in cazul fotbalului si al competitiilor sportive, unde legea ar trebui sa fie egala pentru toti participantii.
Cu toate acestea, in cazul consumului de alcool pe stadioane, pare sa existe o lipsa de consecventa in aplicarea legii. Acest lucru poate fi perceput ca o incalcare a principiului de egalitate in drepturi si obligatii si poate alimenta sentimente de nedreptate si discriminare.
Pe de o parte, avem suporterii obisnuiti, care se afla in tribunele stadioanelor si care sunt supusi unor restrictii stricte cu privire la consumul de alcool. Acestia sunt deseori supusi la controale riguroase la intrarea in stadion, unde li se cere sa se descalte si li se examineaza bagajele in cautarea de bauturi alcoolice. De asemenea, ei sunt supusi unor controale de securitate amanuntite, de multe ori exagerate, departe de scopul preventiv al unor astfel de masuri.
Pe de alta parte, avem spectatorii care se afla in lojele si zonele VIP, care au acces la bauturi alcoolice de cea mai inalta calitate, in ciuda faptului ca acest lucru este interzis de lege. Acestia sunt adesea considerati „oameni de afaceri” sau „personalitati importante”, ceea ce ii face sa beneficieze de un tratament preferential si de o mai mare libertate in ceea ce priveste comportamentul lor.
Aceasta diferentiere a tratamentului poate fi vazuta ca o incalcare a principiului de egalitate in drepturi si obligatii si poate alimenta sentimente de nedreptate si discriminare. Este important ca toti participantii la un eveniment sportiv sa fie supusi acelorasi reguli si restrictii, indiferent de statutul lor social sau de avere.
Pentru a aborda aceasta problema, autoritatile ar trebui sa ia masuri pentru a asigura ca legea este aplicata in mod corespunzator in toate zonele stadioanelor, mai ales ca oamenii de la loje nici macar nu sunt discreti cand vine vorba de consumul de alcool, relatand cu lux de amanunte experienta avuta, asa cum este cazul lui Rafael Van der Vaart care a povestit cum s-a imbatat la meciul Rapid – FCU Craiova sau cel al lui Nelutu Varga, patronul CFR-ului care a declarat dupa meciul cu Lazio, citam: „Am spart doua pahare cu vin de nervi!”.
Si totusi nimeni pana acum nu-l intrece pe Mihai Rotaru care, totalmente sfidator, s-a afisat cu un pahar de whiskey pe Arena Nationala la FCSB – CSU Craiova.
Acestea sunt doar cateva cazuri semnalate in presa centrala, insa cititorii nostri ne-au scris ca se gaseste alcool la discretie pe toate stadioanele din tara la zona VIP.
De asemenea, este important ca oamenii sa inteleaga faptul ca legile sunt create pentru a proteja siguranta si securitatea tuturor participantilor la competitiile sportive si ca ignorarea acestora poate avea consecinte grave.
Tocmai de aceea am trimis Jandarmeriei Romane o solicitare prin care am cerut sa lamureasca situatia, iar raspunsul institutiei nu a intarziat sa apara.

Cu alte cuvinte se confirma ceea ce am spus deja:
ALCOOLUL ESTE INTERZIS NU NUMAI IN TOATE ZONELE STADIOANELOR, CI SI IN AFARA LOR, IN „ZONA APROPIATA SI IMEDIATA ARENELOR SPORTIVE”. Pana acum insa, jandarmii nu au constatat nicaieri vreo incalcare a legii in zona lojelor, astfel incat s-au demarat procedurile pentru efectuarea verificarilor necesare. Motivele pentru care nu au facut-o pana acum le putem doar presupune, dar scopul acestui articol nu este acela de a face presupuneri intr-o chestiune atat de importanta.
In concluzie, daca la loje este permis consumul de alcool, logic si normal este sa fie permis si in peluze si la tribune. Iar daca nu se poate, apa este foarte buna! O recomanda si Cristiano Ronaldo:
Foto: GSP






