Gigi Becali despre transferul lui Coman la Rapid: „Sa ma sune Sucu si discutam!”

Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a vorbit despre posibilul transfer al lui Florinel Coman, atacantul în vârstă de 24 de ani al roș-albaștrilor, la Rapid, scrie prosport.ro

„Eu știu așa: eu sunt prieten cu Șucu, adică am făcut o afacere, nu prea mare, acolo ce am făcut. Am cumpărat un teren împreună, am câștigat, nu știu, pe acolo… Am rămas și cu un teren care costă câteva milioane. Afacerea pe care am făcut-o cu el îmi facilitează mie să câștig multe milioane pe viitor. Ce am făcut, am lăsat un drum ca să valorificăm dublu terenurile noastre. Un drum mare, de 21 de metri.

Eu dacă vreau un jucăptor de la Rapid îl sun pe Șucu: «Îl vinzi pe Vasilică, pe Ionică, pe cutare?». El dacă vrea un jucător: «Alo, domnule Becali, îl vinzi pe Coman?». Eu îl știu pe Șucu. E un om demn.

Mutu dă banii? Și eu pot să ascult de dorințele lui Pintilii și ale lui Meme. Dar când vreau un jucător, îl sun pe Șucu. Dacă o să mă sune Șucu, o să vorbesc cu el. Restul nu au putere. Cine dă banii are putere. Negociază cu mine.

Nu pot să spun un preț acum, că nu are preț. El poate să coste mulți bani sau să coste nimic. Să mai așteptăm puțin. E ca și cum aș cere: «Băi, știi, mașina mea a fost Mercedes, nou-nouță, și să-mi dai atâția bani pe ea. Nu pot să cer cât am dat pe ea nou-nouță. Trebuie să îi pun bujiile și după aceea…

Vrea împrumut. Și cum să dau eu jucător împrumut la Farul sau la Rapid. Ce, am băut gaz? Nu am băut gaz. Am băut o picătură, un centimetru de vin”, a spus Gigi Becali, la Pro Arena.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!