„I s-a spus CFR sau Locomotiva. I se spune Rapid. Nume cuminţi, dar nu întru totul potrivite. Echipa ar fi trebuit să se cheme altfel, în logica mijlocului de transport cu care circulă: montagne russe. De ce? Fiindcă Rapid are de mult o problemă de altitudine.
E când sus, când jos, brusc şi fără menajamente, cu stomacul în gât şi inima cât puricele. Ba chefuieşte la „Luther” sau la „Mercur”, ba îşi plânge în pumni după o nefăcută prin provincie. Ba o toacă pe Ujpest, ba pierde cu Arieşul Turda. Şi cât parfum în paginile acestea semnate de un Ioan Chirilă pitulat sub identitatea desenatorului la calea ferată Ion T. Ion. Cât frison picant şi picaresc. Câte poveşti şi figuri. Risipitor până la inconştienţă sau vesel ca un copil pe gârlă, dând cu piciorul norocului şi făcând naveta între A şi B, Rapid e mereu subiect de film sau de roman.
Lumea Rapidului e un amestec de curtea miracolelor, depou filtrat prin fum şi Obor gălăgios. E lumea lui Berilă şi Parpală, e lumea isprăvilor astronomice şi uneori gastronomice. O lume în care azi bei mazagran de la gheaţă şi mâine ţi se arestează patru jucători înaintea unui meci cu echipa puterii. O lume în care represaliile politice sunt contracarate diplomatic şi şugubăţ. Doar în lumea asta, în toiul unui meci la discreţie, un rapidist îşi îndeamnă adversarul să marcheze fiindcă e ziua lui. Doar aici Cupa României e văzută ca un „stilet în soare”. Doar aici pierzi când ai câştigat şi câştigi când ai pierdut. Doar aici nocturna (de pe Romcomit) constă în becuri pe care le mai sting uneori şuturile jucătorilor, spre a fi înlocuite în pauză de electricieni.
E lumea prinţului Baratky şi a fachirului Ozon, a lui Filote cel manierat şi a artistului Nichi Dumitriu, cel cu driblarea portarului până la scoaterea lui din teren, până la groapa de sărituri. E lumea lui Auer şi Bauer – şi vai de cel care, venit de undeva din afară, îi încurcă sau îi ignoră. E o lume pe care Ioan Chirilă o rescrie cu vervă de cronicar şi cu talent de scriitor. În fine, e lumea unei echipe al cărei proces-verbal de înfiinţare e scris cu cerneală violet, semn că se bănuia încă de atunci înfrăţirea, peste decenii, a două echipe care „se iubesc la infinit”.”
Radu Paraschivescu
