Avem vești! Mulțumită CN Aerial View, putem observa ultimele detalii de pe șantierul noului stadion Giulești. Filmarea oferită cu ajutorul dronei a fost publicată în… ajunul ajunului Crăciunului. Asta așa, ca să numim un pic mai poetic ziua de 23 decembrie 2020. Probabil că în ultimele zile ale anului, așa cum e normal, nu se va mai munci foarte mult pe șantier. Doar că stadiul în care au ajuns deja lucrările este unul excelent. Cel puțin la cum se vede în imaginile pe care le redăm mai jos.
Noul stadion, gata în primăvara lui 2021
În mod normal, stadionul Giulești cel nou ar trebui inaugurat în primul trimestru din anul 2021. Numai că s-a vehiculat posibilitatea ca el să fie gata abia la finalul primăverii, adică undeva spre, cel târziu, miezul trimestrului al doilea. Cum însă a declarat recent Lucian Ionescu, ofițerul de presă al FC Rapid 1923, principalul obiectiv este ca arena să fie inaugurată oficial în august 2021. Cu un meci jucat de clubul pe care îl reprezintă în Liga 1. O astfel de ipoteză ar fi finalitatea unei povești de succes. Și în mod automat înseamnă că este suficient timp ca arena să fie dată în folosință.
Video cu noul Giulești
În orice caz, de pe 1923.ro veți afla, în timp real și util tot ce se întâmplă legat de noua casă a Rapidului.





