Dan Alexa prefațează meciul ASU Poli Timișoara – FC Rapid 1923
Dan Alexa, antrenorul lui ASU Poli Timișoara, a prefațat derby-ul cu FC Rapid 1923. Cele două se întâlnesc duminică, 6 decembrie, în capul de afiș al etapei din Liga 2. Formația ”Chirurgului” se luptă pentru promovarea în Liga 1, însă meciul dintre FC Rapid 1923 și Timișoara va fi unul ”de sărbătoare”, anunță tehnicianul.
”Întâlnim o echipă care este între pretendetele la promovare. Un club mare al României, am avut șansa să joc și să antrenez la Rapid. Este un club care mie îmi este foarte drag, am fost mulți prieteni acolo, respect enorm galeria Rapidului. Este o echipă care și-a schimbat antrenorul săptămâna aceasta.”
Dan Alexa, cuvinte de laudă la adresa lui Nicolae Grigore
„Nicolae Grigore este un băiat foarte inteligent, care și-a dorit foarte mult să devină principal. Este un meci important pentru noi, un meci de sărbătoare, pentru că sunt înfrățite galeriile. Sper să ne ridicăm la miza partidei. Avem posibilitatea și șansa să terminăm în primele trei, cu o victorie cred că ne-am asigura o prezență în play-off în proporție de 100 la sută.”
„Am vrut să avem liniște în preajma meciului de duminică. Am spus să facem conferința acum să ne putem concetra pe meci în zilele următoare. E un meci foarte important pentru că urmează o vacanță. E foarte important să avem două luni de liniște, să fim în primele trei să putem pregăti foarte bine mini-returul și play-off-ul, doamne ajută. E foarte important meciul acesta.” a declarat Dan Alexa la conferința de presă a derby-ului cu FC Rapid 1923, conform realitateasportiva.net.