Florin Manea vrea să revină la FC Rapid 1923: „Mă ofer să ajut”

Ce găsești în articol

  • Florin Manea, dispus să revină, fără salariu
  • Bilanț dezastruos pentru FC Rapid 1923

Florin Manea, director sportiv la FC Rapid 1923 până la finalul sezonului trecut, a anunțat că este dispus să revină la club în acest moment dificil. Agentul de jucători a transmis, pe contul personal de Facebook, că, în ciuda relațiilor tensionate avute în trecut cu cei din conducere, se oferă să dea o mână de ajutor în acest proiect. Chiar dacă nu va avea o funcție oficială și nu va încasa un salariu.

Florin Manea, dispus să revină, fără salariu

”Este foarte greu. Sper ca măcar acum să se fi înțeles că nu merge așa. Să lăsăm orgoliile deoparte și să încercăm să facem ceva. Eu nu țin supărare cu toate că m-am simțit trădat. Ar trebui ca toți care suntem rapidiști adevărați să încercăm să facem ceva. Până la urmă, tot ce contează este Rapid, nu ce antipatii sau ce nemulțumiri avem față de cei care conduc acum.”

„Eu, cât timp nu sunt angajat în alt proiect, mă ofer să ajut cu un plan, cu idei, cu orice este nevoie, fără să fiu plătit sau în club. Dacă voi semna în altă parte, îi rog pe alții, care o pot face, să nu ezite. Rapid există și e important să reziste”, a transmis Florin Manea, pe Facebook.

Bilanț dezastruos pentru FC Rapid 1923

FC Rapid 1923, echipă pregătită acum de interimarul Mihai Iosif după ce Adrian Iencsi a fost demis, are patru înfrângeri consecutive. Trei în Liga 2 și una în Cupa României, 2-3 cu Progresul Spartac. Echipa se află, după nouă meciuri jucate, pe locul 14 în eșalonul secund, cu 13 puncte.

Sursa: digisport.ro

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!