Daniel Niculae, despre Dan Alexa
„Au fost discuții cu Bogdan Andone, e greu să faci trecerea de la o echipă de play-off la una de liga a doua. Sezonul acesta este unul foarte dificil, dificil pentru toate echipele, dar mai dificil pentru noi. Nu știu dacă trebuia păstrat Dan Alexa. Mi-a plăcut foarte mult atitudinea lui pe care a avut-o în play-off, dar cred că el a avut cea mai mică vină în ratarea promovării. Nu și-a format el echipa, grupul. Ok, un antrenor creează acel șoc în primele meciuri. După e greu de gestionat pentru că nu-ți cunoști foarte bine jucătorii. E o muncă titanică pentru antrenori”, a declarat Daniel Niculae, la ProSport Live.
Pe cine ar fi vrut Daniel Niculae președinte la FC Rapid 1923
„Nico” susține că Dani Coman ar fi fost o soluție foarte bună pentru postul de președinte al Rapidului. Ba mai mult, FC Rapid 1923 l-ar fi contactat pe actualul oficial de Astra. Însă discuțiile nu au ajuns la un numitor comun. „Dani Coman e o variantă foarte bună ca președinte la Rapid. Este și a fost un rapidist convins. Știu că au fost niște discuții și cu Dani. Nu stiu de ce nu s-au materializat”, a mai spus Daniel Niculae.
Sursa: prosport.ro