FOTO | 1923.ro, peste tot în lume! Bratislava, Slovacia – episodul 5

Bratislava 1923.ro
Bratislava 1923.ro

1923.ro a ajuns și la Bratislava! Criza generată de COVID-19 la nivel global a restricționat mult opțiunile de călătorie. Cu toate acestea, Europa s-a mai dezmorțit din acest punct de vedere. Nu și România, dar asta e altă discuție și chiar altă poveste. Slovacia e o țară unde problemele nu sunt așa mari și un Spartan Race a avut loc pe-aproape, nu aveai cum să nu profiți de oportunitatea de a admira puțin, la picior, capitala Bratislava. Un oraș extrem de cochet, chiar dacă destul de mic. O urbe cu un aer tipic medieval. Cu palatul și castelul în centrul atenției, dar și cu o priveliște din farfuria zburătoare care adăpostește un celebru restaurant, chiar pe stâlpii de susținere ai podului de peste Dunăre.

Dunărea și superbul centru al Bratislavei prin ochii 1923.ro

Al doilea fluviu al Europei șerpuiește frumos, pe lângă un parc și mai apoi o pădure care îi dau un farmec aparte. Nu am ajuns în mijlocul plămânului verde al capitalei Slovaciei. Centrul e prea interesant și timpul oricum destul de puțin. Nu le poți face pe toate, asta e. Încântat, totuși, am scos stickerele care nu lipsesc niciodată din portofel și după ce le-am alăturat amintirilor din cocheta urbe traversată de Dunăre, le-am lăsat pe ele amintiri pentru, sperăm, eternitate, în centrul plin de farmec și de… bere bună! Că doar Cehoslovacia a fost o singură țară, și chiar dacă cehii excelează la acest capitol, nici ai lor frați nu stau prea rău. Serios, să încercați!

Chimney cake cu Nutella, piersică și înghețată…

În rest, mare lucru nu mai e de spus. Gara, ca peste tot, dar cu un farmec destul de pronunțat. În trenuri se poartă mască, dar pe bune, serios. De aia cazurile de îmbolnăviri sunt ceva mai mic. Langoșile sunt la fel de delicioasă ca în Parcul IOR, parcă cu ceva mai puțin usturoi, totuși… Brânza picantă e ceva de vis, ca să nu mai pomenim de „chimney cake”, adică, ăla de se spune că își are originea în România, dar de la populația de secui din Transilvania. Așa o fi, nu spunem, dar acest Kurtoș e peste tot. Aici, la Bratislava, umplut cu Nutella, piersică și topping de înghețată cu ceva semințe de mac… Yum! Ce să mai zicem…? Sperăm că v-au plăcut imaginile. Vom continua să vă prezentăm diverse orașe ale lumii prin ochii 1923.ro!