Fete minunate! CS Rapid este în semifinalele Cupei Românie la handbal
Echipa feminină de handbal Rapid București a reușit o mare performanță, calificându-se în semifinalele Cupei României. În sferturile de finală, fetele antrenate de Carmen Amariei s-au impus în deplasare, pe terenul celor de la Universitatea Cluj-Napoca, scor 40-32. Cu toate că în campionat fetele nu se descurcă grozav, această performanță este una de-a dreptul, specială. Motiv pentru care merită din plin să le felicităm din suflet! Și, de ce nu, să visăm că ar putea lua trofeul.
Se amână competițiile, CS Rapid direct afectat
În altă ordine de idei, de acum, coronavirus, afectează și CS Rapid. Conform anunțurilor remise ieri de Federația Română de Volei, respectiv Federația Română de Baschet, competițiile oficiale la cele două discipline sportive se suspendă până la 31 martie. Ca măsură de prevedere pentru limitarea răspândirii virusului Coronavirus. Astfel, echipa feminină de volei Rapid București își întrerupe turneul play-out care începuse pe 11 martie, la Voluntari. Vom reveni cu amănunte!
Și handbalul este lovit! Federația Română de Handbal consideră că sănătatea participanților la activitatea handbalistică și nu numai, trebuie să primeze. Ținând cont de setul de măsuri luate în ultima perioadă de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, de faptul că numărul persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19 de pe teritoriul României este în creștere, decide suspendarea tuturor competițiilor de handbal pe plan intern.
Astfel, Consiliul de Administrație al F.R.H. a decis astăzi, 13 martie, sistarea tuturor competițiilor de handbal. Organizate sub egida F.R.H., A.J.H., A.M.H. până la data de 31 martie.
De asemenea:
dubla cu Polonia contând pentru calificarea lotului național de senioare la Euro 2020, Danemarca și Norvegia, a fost amânată de comun acord cu Federația Poloneză de Handbal pentru perioada 3/4 iunie, respectiv 6/7 iunie 2020.
participarea lotului național de tineret feminin la stagiul de pregătire de la Izvorani și dubla cu Germania din perioada 15 – 22 martie au fost anulate.
participarea lotului național de tineret feminin la turneul internațional din perioada 26 – 29 martie, Rusia, a fost anulată.
participarea lotului național de cadete la Jocurile Mediteraneene din perioada 8 – 12 aprilie 2020 a fost anulată.
De asemenea, Federația Română de Polo a anunțat aceeași măsură restrictivă de suspendare a meciurilor oficiale până la finele lunii martie cel puțin.