Povestea fabuloasă a turnului de lângă Podul Grant. Un colos nefolosit vreodată!
Povestea interesantă a colosului de lângă Podul Grant! Acolo, în zona Gării de Nord, își făcuse apariția, în Bucureștiul de acum 150 de ani, Fabrica ”Bucher și Durer”. Pe la 1948, locul începuse să fi modificat, pentru a lăsa loc ”Întreprinderii Ascensorul”. După cel de-al doilea război mondial orașul se înălța, era nevoie de tot mai multe lifturi. În 1957 s-a început producerea de ascensoare și, firesc, a apărut și necesitatea construirii unei clădiri pentru verificarea lor. Așa s-a născut, aproape de Podul lui Grant, la 1972, Turnul pentru Verificarea Ascensoarelor, cunoscut drept ”turnul IFMA” (n.r. – ”Întreprinderea de Fabricație și Montaj Ascensoare”), cu o înălțime de 37 de metri.
Ideea turnului de lângă Podul Grant, pornită în 1985!
Oamenii îi răspund că acolo, la ”IFMA”, că verificarea unui ascensor se face doar în cazul prototipurilor, în acest turn special. Dictatorul e pătruns de friguri: ”Nu, tovarăși, nu! Înainte să-l puneți în Casă (n.r. – ”Casa Poporului”), trebuie să le verificați, pe toate, în turn!”
„Să fie cel mai mare!”
Specialiștii încearcă să-l convingă. ”I-am explicat că turnul nostru de testare avea doar 37 de metri, iar lifturile de la Casa Poporului urmau să circule prin nişte puţuri adânci de vreo şaptezeci şi ceva de metri, fiindcă era vorba de lifturi care merg mult în pământ, în adăpostul antiatomic”, își mai amintește Nicolae Lupu. Dar liderul comunist a luat deja decizia, nu mai vrea să audă niciun argument!”Faceți un turn și verificați toate cele 55 de lifturi din Casa Poporului!” Apoi, în stilul caracteristic, a adăugat: ”Și, dacă tot îl ridicați, să fie cel mai mare!”
Edificiul de lângă Podul Grant, cel mai înalt din Europa!
Așa a apărut noul proiect al ”Turnului IFMA”, cea mai înaltă construcție industrială din București și, totodată, cel mai înalt turn pentru verificarea ascensoarelor din Europa. În 1986 demarează construcția. Arhitecții știu că, la acel moment, cel mai ”tare” turn pentru lifturi este cel al faimoasei fabrici de profil ”Schindler”, din Republica Federală Germania, cu 77 de metri, așa că gândesc unul de 114 metri. Doi ani, din 1986 până în 1988, se lucrează non-stop, la un proiect nebunesc, în cartierul ”Grivița”.
Timp de trei luni de zile, se toarnă, zi și noapte, până se înalță cochilia turnului. Se folosesc cofraje culisante. Cifele stau la coadă, în șir, precum furnicile, ca să descarce. Pe macarale se montaseră reflectoare puternice, nopate era precum ziua. Ideea era următoarea: dacă turnarea betonului s-a fi oprit dintr-un motiv oarecare, iar cel turnat deja apuca să se întărească, noua șarjă nu s-ar mai fi ”legat”, iar construcția ar fi trebuit să fie demolată și lucrul reluat de la zero!
Statistici impresionante pentru construcția-mamut de lângă Podul Grant
Sunt 400 de metri pătrați ca suprafață, cu 23 de nivele betonate, cu opt puțuri adânci cât hăul. Peste 100 de metri sunt ridicate încă două etaje tehnice, pe structură metalică. ”Are 22 de metri în pământ și aproape 100 deasupra”, spune Lupu. ”Este una dintre cele mai sigure clădiri din România în cazul unui cutremur, pentru că dacă se răstoarnă, se răstoarnă ca un întreg, dar nu se poate, fiindcă aproape un sfert din ea este băgată în pământ. E ceva super-compact!”.
Turnul n-a apucat să fie folosit. Niciodată! Asta deoarece pentru validarea prototipurilor ”turnulețul” de 37 de metri era arhisuficient. Bun! A venit Revoluția și întrebarea firească: ”Avem un turn pentru verificarea ascensoarelor. Ce facem cu el?”
Americanii au spus ”pas”, germanii, la fel!
S-a dat sfară-n lume, celor de la ”Otis”, liderul mondial, și celor de la ”Schindler”, barosani pe Europa. Li s-a spus că România le poate oferi o minunăție înaltă de peste 100 de metri, unde se pot testa ascensoare de mare viteză, ce ”zboară” cu șase metri pe secundă.
„Clădirea are două ascensoare. Unul de marfă de opt tone şi unul de oameni, cu o capacitate de şase persoane. Ăla de persoane nu merge, că a plouat în camera de maşini şi ne-a rămas doar cel de marfă, care însă are o viteză de înaintare de 0,3 metri pe secundă, încât îţi trebuie vreo 10 minute să ajungi până sus. Ca să nu se plictisească delegaţiile venite în vizită din afară, le-am pus acolo o masă cu pahare şi sticle de băuturi, ca până făceam plimbarea să povestim la un pahar”, descrie Lupu realitatea, deși pare o secvență din Kusturica.
Pe americani i-a intersat doar partea de service
Ospitalitate-ospitalitate, dat oaspeții de seamă de peste mări și țări nu s-au lăsat impresionați. „N-au reacţionat, deoarece pentru <<Schindler>> turnul de 77 metri e suficient, deşi al nostru e mult mai impresionant decât al lor, iar americanilor le-ar fi un pic peste mână să traverseze ascensoarele pe ocean cu vaporul pentru teste, plus că ei au clădiri şi mai înalte decât a noastră. Nu prea i-a interesat nici partea de producţie, ci atât pe <<Schindler>>, cât şi pe <<Otis>>, cel mai mult i-a interesat partea de service pentru că în România, fiind montate 50.000 de lifturi, probabil că se poate câştiga bine din treaba asta”.
Țiriac a cumpărat turnul de lângă Podul Grant. Degeaba…
La sfârșitul anilor ’90, ”IFMA” a fost cumpărată, de la stat, de către Ion Țiriac. De atunci, zvonurile tot ”curg”: s-a propus ridicarea unui ansamblu rezidențial, care să ”îmbrace” turnul de jur-împrejur, s-a mers pe varianta unui complex comercial, s-au avansat tot felul de proiecte futuristice. Până la urmă, turnul a rămas exact ca pe vremea lui Ceaușescu: o clădire uriașă, nefolosită. A scuze, pe ea se găsesc antenele de transmisiuni radio-tv-internet și GSM, plus bannerele companiei ce deține clădirea, cele ce fac reclamă la autoturisme…
Autor: Cătălin Oprișan