N-o sa uit niciodata ziua de 29 mai 1999. Rapidul primeste vizita Universitatii Craiova la un an si 27 de zile distanta de la cosmarul din Banie, cand am pierdut un titlu asa cum numai noi puteam sa-l pierdem.
Si acum se joaca cu trofeul pe masa. La fel ca atunci. O victorie ne-ar fi adus titlul dupa 32 de ani de pauza. N-am mai prins loc nici la Peluza Nord, nici la Tribuna a 2-a, asa ca am vazut meciul de la peluza dinspre teatru.
In momentele premergatoare meciului, tineretul Rapidului, antrenat de Ionut Chirila, face turul stadionului prezentand titlul de campioana castigat recent.
Totul! Absolut totul se desfasura intr-o atmosfera de sarbatoare fabuloasa. Era transpunerea in realitate a celui mai frumos vis pe care putea sa-l aiba vreodata un rapidist, dar pe care absolut nimeni nu indraznea nici macar sa si-l imagineze!
Rapid a invins cu 1-0 prin reusita lui Iencsi si de data aceasta, fiesta pregatita n-a mai fost stricata de nimeni.
Totul era incredibil de frumos. Traiam cea mai minunata bucurie pe care putea s-o traiasca un suporter.
Pana cand… spontan, impreuna cu cei alaturi de care am fost la meciul acela, am sarit gardul de la peluza si am intrat pe teren.
Sentimentul s-a schimbat brusc. Nu as numi tristete ceea ce simteam, dar nu era in niciun caz bucuria traita in peluza.
Lobont era cocotat pe bara portii in care Daniel Niculae avea sa inscrie cativa ani mai tarziu acel gol fabulos cu Hamburg. Portarul Rapidului privea pe toata lumea de sus si la propriu si la figurat si oferea autografe doar pe materiale in culorile clubului. Orice altceva, refuza cu un semn de respingere facut din degetul aratator al mainii stangi, miscat stanga-dreapta pret de o secunda.
Mircea Lucescu certa jandarmii care incercau sa opreasca fotografii sa-si faca meseria.
Iar eu ma simteam complet strain, ma simteam foarte ciudat, neintelegand cum de nu am acelasi sentiment trait in peluza.
Raspunsul a venit destul de repede: in peluza eram acolo unde imi era locul, iar bucuria imi apartinea pe deplin. In sezonul acela am fost la aproape toate meciurile jucate de Rapid acasa si in deplasare. Ca suporter, imi facusem pe deplin datoria si aveam tot dreptul sa ma bucur.
Pe teren insa, nu facusem absolut nimic. Si oricand de indreptatit m-as fi considerat, constiinta nu-mi dadea voie sa ma bucur pentru ceva care nu imi apartinea.
A fost motivul pentru care mi-am promis ca voi face tot ce depinde de mine sa-mi castig dreptul de a ma bucura de victoriile Rapidului in toate circumstantele posibile. Sa fac tot ceea ce pot pentru a nu mai simti niciodata acel sentiment ciudat. Ma simteam dator, in plus, si pentru bucuria din peluza de care am pomenit.
De aceea piesele pe care le-am facut pentru Rapid reprezinta pentru mine dreptul meu castigat cinstit si prin munca, de a ma bucura de RAPID.
Sentimentul ciudat pe care l-am descris mai sus, s-a schimbat total cand Ionut Voicu, a declarat ca piesele aceastea i-au motivat pe baieti sa faca un meci mare impotriva Stelei, in 2013. Meci terminat 1-1 desi nimeni nu ne dadea vreo sansa.
Unul dintre cele mai puternice versuri din aceste piese este TE VOI IUBI LA NESFARSIT SI INC-O ZI IN PLUS, vers pe care, pentru a impartasi cu voi atat BUCURIA, cat si DATORIA de a o castiga pe merit, il ofer pe HANORACE si TRICOURI, pe care le puteti achizitiona cu un click mai jos:
HANORAC
TRICOU
Iti multumesc ca ai parcurs aceste randuri! Daca ti-au placut si vrei sa le impartasesti prietenilor, te rog distribuie acest articol pe pagina ta de facebook.
Hai RAPID! Iti multumim pentru BUCURIILE, dar mai ales pentru LECTIILE oferite!
Dragos Leasa
1923.ro
Foto: gsp.ro
