N-o să uit niciodată cum m-am pus pe vine și cu mâinile pe față încercam să-mi opresc lacrimile care se porniseră necontrolat. Juliano Spadacio ratează lovitura de la 11 metri și pe contraatac se face 1-2. Sunt în peluza nord a bătrânului Giulești, undeva prin 2009. Adversarul, tare, FC Vaslui.
Ce echipă au moldovenii lui Porumboiu… Și e minutul 66. Știu, e început de campionat, dar din nou speranța că Rapid se va bate iar la titlu. Deja trecuseră șase ani fără un succes de genul ăsta… Dar încă suntem obișnuiți cu binele, iar mijlocașul brazilian nu e obișinuit să dea gol din penalty.
N-o să uit niciodată cum s-a dus tabela de la 1-2 la 3-2 în patru minute
Pare că jumătatea de oră rămasă va fi o agonie prelungă. Numai că în doar patru minute totul se duce de la 1-2 la 3-2 și cu un om în plus. Buga și Herea sunt marii vinovați pentru asta. Doi dintre eternii idoli ai Grantului! Îmi amintesc că trebuie să strig, să cânt, să urlu. Lacrimile vechi, deja uscate de trecerea minutelor, pe obrajii care frig, se amestecă acum cu altele, tot necontrolate, de bucurie.
E una dintre cele mai frumoase victorii la care sunt martor pe Giulești. Un meci pe care l-am trăit la o intensitate cum nu am mai trăit prea multe. Nici măcar ăla cu steaua în care am dat cinci. Acolo emoția a fost mai mică. Pentru că am controlat totul cap-coadă. Dar așa a fost, este și va fi mereu Rapidul. De aia n-o să uit niciodată acea seară de 13 septembrie.
Am fost la datorie mereu pentru echipă, indiferent de ligă!
Dacă și tu simți că ești la fel, atunci e clar că nu îți poate lipsi acest tricou din garderobă:
Numai împreună vom duce mai departe visul început în ’23!
Mircea Dominte
1923.ro
