Vasile Maftei: „PRIMARUL E ADEVĂRATUL CONDUCĂTOR”

Maftei e convins că la Rapid singurul conducător e Daniel Tudorache, primarul sectorului 1: „Eu când am plecat am avut o discuție cu cei din conducere. Ei mi-au transmis că nu e niciun fel de problemă dacă echipa nu promovează din Liga 3 în Liga 2. Eu le-am zis că nu se poate așa ceva la Rapid. Pe de altă parte, acum vine primarul și spune că trebuie să promoveze echipa neapărat. Eu ce să mai cred? Adevăratul conducător al Rapidului cred că e primarul. Eu cred că primarul s-a referit la faptul că nea Mircea Lucescu ar veni în club nu ca antrenor, ci ca oficial. N-am informații, vorbesc așa din afară. Nici când eram acolo nu aveam informații. Era normal să fim întrebați și eu și Nico atunci când eram acolo”, a adăugat Maftei.

Maftei: „SĂ NE ARATE DE UNDE PROVIN BANII DIN BUGET”

Fostul căpitan rapidist și de două ori câștigător al campionatului cu giuleștenii i-a provocat pe finanțatorii echipei să arate suporterilor de unde au banii pentru a acoperi bugetul echipei.

„Burcă are 13 meciuri și e președinte-acționar la Rapid. S-au anunțat niște bugete de două milioane de euro. Eu ca suporter aș vrea să văd de unde provin banii ăștia. Să vedem și noi. Măcar să iasă cineva din conducerea Rapidului și să ne spună nouă suporterilor de unde au bani. Când mă uit la lotul Rapidului și știu bugetul, mă gândesc că ar fi trebuit jucători mai de valoare. Cred că ar fi trebuit aduși șase-șapte jucători care să știe să joace sub presiune, care au jucat la echipe importante, să fie luptători, să aibă calitate. Eu n-aș mai fi putut juca la Liga 2 din punct de vedere fizic, mental. Vreau să rămân cu lucrurile frumoase pe care le-am făcut. De-abia mă mai târâi pe teren. Până la urmă trebuie să lăsăm locul celor tineri”, a încheiat Maftei.