INFO / Meciuri de Cupă pentru AFC Rapid și ACS Rapid FNG. Surpriză imensă!

Ce găsești în articol

  • ACS Rapid FNG a cedat incredibil

Cele două echipe cu numele Rapid din liga a patra București, în afara satelitului celor de la FC 1923, au intrat în competiție în Cupa României. După două remize la rând de 0-0 în campionat, AFC Rapid, echipa antrenată de Mihai Raicu a reușit un 5-1 categoric pe terenul celor de la Electrica. Echipa intrată în eșalonul al patrulea pentru a suplini spațiul lăsat liber de defuncta Carmen. Vișiniii nu au avut, așadar, prea mari emoții. Mai mult, ei ajung la performanța de a lega două victorii și două egaluri în ultimele cinci meciuri.

ACS Rapid FNG a cedat incredibil

Marea surpriză a venit de dincolo, de la ACS Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului. Echipa susținută de băieții de la T2 nu părea să aibă vreo emoție. După trei victorii la rând în campionat, 3-0 cu AFC, 3-1 cu CS FC Dinamo și 7-0 pe terenul celor de la Electrica, deplasarea de la Școala Mea părea doar o joacă. Numai că, incredibil, dar gazdele au bătut cu 3-2 și s-au calificat în turul următor. O echipă prea puțin cunoscută. Așadar, rămâneți pe 1923.ro pentru a afla cu cine va juca AFC Rapid mai departe. Însă și pentru a fi la curent cu toate rezultatele din liga a 4-a București.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!