Vestea începutului de an! Robinho a revenit. Nu a întârziat decât o lună…

Ce găsești în articol

  • Robinho a fost providenţial în cel mai important meci

Pagina de Facebook a FC Rapid 1923 a anunţat cu surle şi trâmbiţe revenirea lui Robinho. Cel care a fost ţinut în loc de probleme legate de dreptul de intrare în România a reuşit, într-un final, să se alăture echipei pentru retur. Întârzierea de o lună pare totuşi mică, având în vedere că la începutul sezonului oficialilor le-au trebuit cam două luni să îl facă bun de joc… Se întâmplă, e adevărat… Însă când treaba se repetă devine ridicol. Mai ales că nu s-au explicat motivele, ci doar că jucătorul a revenit. Fără pregătirea centralizată de iarnă, rămâne de văzut în cât timp îşi va reveni brazilianul la nivelul colegilor săi.

Robinho a fost providenţial în cel mai important meci

Altfel, în puţinele meciuri în care a jucat, Robinho şi-a arătat utilitatea. Pentru a fi mai specifici, trebuie reamintit golul vital marcat în victoria de la principala contracandidată, Unirea Slobozia, scor 1-0. În rest, sud-americanul a avut prea puţine şanse să arate ce poate, având în vedere, în primul rând, marile probleme birocratice cu care s-a confruntat. Şi nu din vina lui! El este fotbalist, treabuie să-şi facă treaba pe teren, nu să-şi pună ordine în acte… Rămâneţi pe 1923.ro pentru a afla cum decurge revenirea lui Robinho la nivelul fizic pe care l-a avut spre finalul turului.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!