O fotografie pe care nu ne-am fi dorit să o vedem vreodată. La numai 47 de ani, Flavius, unul dintre cei mai înflăcărați rapidiști pe care tribunele acum golașe ale bătrânului Giulești i-a cunoscut, s-a alăturat Galeriei din Ceruri. Pe ultimul său drum pământesc, era imposibil să nu treacă pe la a doua sa casă. Fiindcă stadionul inaugurat în 1936 i-a „răpit”, de multe ori, mai mult timp decât propria familie. Acum bătrânul Giulești a intrat în linie dreaptă pentru reconstrcuție. S-a început cu înlăturarea mobilierului vechi și a scaunelor. În maximum două săptămâni totul trebuie să fie gata. Până atunci, ne cufundăm în tristețea transmisă de cadrul pe care vi-l redăm mai sus. Nedreptatea abătută asupra vieții lui Flavius pare că s-a transpus precum o durere generalizată peste tot ceea ce înseamnă rapidism.
Tribuna a doua a de pe Giulești a rămas fără… Rapid
Imaginea tribunei a doua este, acum, dezolantă, dar elocventă, pentru că ea este singura complet dezgolită de scaune. Pentru moment, numele atât de drag nouă „Rapid” a dispărut din propria sa casă. Când ridici privirea și vezi, doare. Însă speranța că acolo, cândva – sperăm în 2020 – va fi ceva mult mai frumos ne face să coborâm ochii, cu speranță, spre ceea ce se întâmplă pe zăpada imaculată care acoperă acum unul dintre cele mai bune gazoane din România. Numai că atunci când fixăm cu ochii atmosfera de pe teren, durerea crește mai mult. Nu din cauza atmosferei, pentru că ea funcționează ca un calmant. E drept, unul slab, pentru că e greu de explicat logic de ce lui Flavius i s-a întâmplat așa ceva… Frații rapidiști încearcă să se ridice la nivelul la care el și-ar fi dorit.
Dumnezeu să te ierte, Flavius!
Devotamentul și atașamentul inegalabil se distinge încă o dată. Flavius pleacă dintre noi o dată cu bătrânul stadion. Din păcate nu va mai apuca să vadă noua casă a Rapidului. Însă sperăm ca, de acolo de Sus, să vegheze și el, alături de ceilalți mari rapidiști cărora s-a alăturat la bunul mers al lucrurilor. În rest, acum, nimic nu mai contează. Imaginile vorbesc mult mai bine. Chiar și fără sonor. Pentru că acest eveniment și consecințele sale nu pot fi redate și nici nu au nevoie de cuvinte sau sunete. Dumnezeu să te ierte, Flavius!
