AFC Rapid – Romprim, 28 martie, ora 13

Ce găsești în articol

  • AFC Rapid premieră nefericită şi nemaiîntâlnită!
  • AFC Rapid, meciuri de acasă, sezonul 2017-2018:

S-au stabilit data şi ora la care se joacă meciul dintre AFC Rapid şi Romprim. În cadrul etapei a 20-a din cadrul ligii 4 Bucureşti. Partidă care ar trebui să fie la discreţia elevilor lui Andrei Anghel Constantinescu, având în vedere că în tur a fost 5-1 pentru AFC Rapid. Mai mult, Romprim este una dintre codaşele clasamentului. Meciul se va juca miercuri, 28 martie, de la ora 13. Locul de disputare este însă unul inedit. E vorba de Ion Ţiriac Arena, situat vizavi de Cora Pantelimon. În contextul în care, momentan, AFC Rapid nu mai are acces, aşa cum am scris pe terenul Coresi.

AFC Rapid premieră nefericită şi nemaiîntâlnită!

Actualul teren este pe suprafaţă sintetică şi este de o calitate mult mai slabă decât cel din spatele Casei Presei, dar în lipsă de alternative este o soluţie necesară. În altă ordine de idei, trebuie menţionat că Narcis Ioniţă & co. bifează o situaţie de o raritate extremă în fotbalul românesc. Dacă nu vorbim chiar despre o premieră! O dată ce va juca partida cu Romprim pe Ion Ţiriac Arena, AFC Rapid va bifa al… cincilea teren pe care joacă într-un singur sezon meciurile considerate de acasă. Pentru a vă face o idee vă redăm mai jos toate stadioanele pe care giuleştenii au jucat în sezonul 2017-2018.

AFC Rapid, meciuri de acasă, sezonul 2017-2018:

  • 1 meci pe Rocar (2-0 CS Victoria)
  • 2 meciuri pe Electromagnetica (2-4 Tricolor, 3-1 Comprest GIM)
  • 1 meci pe Giuleşti (0-3 Academia Rapid)
  • 4 meciuri pe Coresi (5-3 Progresul 2005, 3-0 Termo, 1-1 CS FC Dinamo, 1-1 Carmen)
  • 1 meci pe Ion Ţiriac Arena (cu Romprim)

Aşadar, opt meciuri considerate acasă pentru AFC Rapid în acest sezon şi cinci locaţii diferite. Criza prin care echipa trece este mai mult decât evidentă. Menţionăm însă că, totuşi, este necesar în această perioadă un teren sintetic din cauza condiţiilor meteo total nefavorabile pentru disputarea meciurilor pe teren de iarbă. Rămâneţi pe 1923.ro!

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!