EXCLUSIV / AFC Rapid în turneu la Barcelona!
Pentru AFC Rapid mai vin şi veşti bune. Prima echipă tocmai a câştigat cu 8-4, iar din partea juniorilor mari, 1999-2000, a venit o informaţie splendidă. Pe lângă faptul că au mari să câştige campionatul municipal Bucureşti la juniori A, AFC Rapid a fost invitată şi la un turneu la Barcelona ce va avea loc la începutul lunii aprilie. Mai exact, între 2 şi 7 aprilie. Competiţia se numeşte Copa Maresme şi este destinată, exclusiv, echipelor de juniori. Pentru că cei mai mari sunt chiar cei U19, categoria AFC Rapid, vom expune mai multe detalii legate de acest subiect.
AFC Rapid joacă împotriva a patru echipe din Germania!
Concret, sunt patru grupe de câte cinci echipe. Iar rapidiştii lui Robert Georgescu au fost traşi la sorţi într-o grupă exclusiv nemţească! JSV Marienhausen, SV Nabern, Vogelheimer SV şi SSVg Heiligenhaus sunt echipele pe care vişinii le vor întâlni în prima fază. Calificarea mai departe nu este deloc uşoară, pentru că vorbim, totuşi, de o diferenţă uriaşă din punct de vedere al infrastructurii. Chiar şi aşa, acest turneu, cu invitaţia tocmai de la Barcelona, una dintre capitalele fotbalului mondial şi nu numai, este o mare lovitură de imagine reuşită de Robert Georgescu şi ai lui.
Meci important înainte de plecarea la Barcelona
Pe măsură ce turneul se va desfăşura, rămâneţi pe 1923.ro pentru informaţii legate de această participare de gală. Sperăm ca participarea lui Munaf, Trică & co, jucători şi la echipa mare, să fie cât mai prolifică aici. Iar amintirile să rămână alături de zecile de mii strânse de-a lungul istoriei de 95 de ani a clubului de lângă Podul Grant. Până atunci, AFC Rapid juniori A are un meci în campionat. Vineri, 30 martie, cu FC Ruşanu, echipa de pe locul 8 în clasament. Băieţii nu au decât o singură opţiune. Evident, aceea este o nouă victorie lângă zestrea de 15 agonisită până acum!