AFC Rapid nu a uitat de eroii rapidişti din 1989!

Ce găsești în articol

  • AFC Rapid s-a deplasat la stadionul Giuleşti pentru un omagiu
  • Pe 2 martie se dă liber la fotbal

În incinta stadionului Giuleşti este un monument. Dedicat câtorva sportivi rapidişti care, în decembrie 1989, luptând pentru libertate alături de alte mii de români au căzut răpuşi de gloanţe. Povestea lor a fost oferită în detaliu de 1923.ro aici, în urmă cu un an. Acum, la 28 ani distanţă de la acea nenorocire, rudele şi prietenii lor trebuie să ştie că tinerii de atunci nu au fost uitat. Jucătorii şi antrenorul AFC Rapid Bucureşti au fost să viziteze şi să lase un umil omagiu la monumentul ridicat în memoria eroilor.

AFC Rapid s-a deplasat la stadionul Giuleşti pentru un omagiu

Astfel, Andrei Anghel Constantinescu a fost însoţit de mai mulţi fotbalişti. Printre care Narcis Ioniţă, Andrei Stamate, Alex Stoica, Daniel Geambaşu sau Cristian Neagu. Un gest infim pe lângă sacrificiul pe care sportivii de atunci l-au făcut pentru noi, pentru toţi. Să ne fie mai bine, să avem alte perspective. Iar cum Giuleştiul nu îşi uită niciodată idolii şi eroii, această vizită era aproape de la sine înţeleasă. AFC Rapid a intrat în vacanţă şi nu prea. Pentru că familia rapidistă îşi continuă antrenamentele, meciurile amicale, selecţia. Iar în preajma Crăciunului şi astfel de gesturi frumoase.

Pe 2 martie se dă liber la fotbal

AFC Rapid va reveni oficial în jurul datei de 2 martie. Atunci când, teoretic, AMFB a stabilit că se va relua returul ligii a 4-a Bucureşti. Prima partidă va fi împotriva lui Carmen. Cel mai probabil pe terenul Coresi, din vecinătatea Casei Presei Libere. Un edificiu care are o legătură destul de strânsă cu istoria clubului din Giuleşti. Dacă vi se pare ciudat, recitiţi poveştile lui Viorel Kraus, Vasile Copil sau Miki Raab. Pentru a înţelege cum s-a format, mai exact de unde a început, marea echipă a Rapidului din 1967. Care a dominat fotbalul românesc aproape un deceniu. Chiar dacă rezultatele finale au fost mai mici decât meritele reale…

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!