Cornel Dinu și Cosmin Contra sunt într-un conflict deschis. Aparent din cauza unui meci… Dinamo – Rapid! Polemica dintre cei doi fiind una aprinsă mai ales după ce ultimul a fost numit în funcția de selecționer al României. De fapt, cei doi sunt în relații reci de foarte mult timp. Conflictul a izbucnit în 1999, după un meci decisiv pentru titlu dintre Dinamo și Rapid, câștigat de giuleșteni în „Ștefan cel Mare”, scor 1-0, după golul lui Daniel Pancu. Titular în derby-ul cu Rapid, Cosmin Contra, care a evoluat pentru roș-albi între 1996 și 1999, a avut o evoluție slabă, iar Dinu l-a bănuit că nu și-a apărat corect șansele, după cum a aflat Gazeta Sporturilor. A fost un meci extrem de important, Rapid câștigând titlul după acest succes din derby.

Contra a jucat slab în meciul decisiv cu Rapid

„Dinu l-a acuzat după meci că a jucat pentru Rapid, că a fost blat. Și-a pierdut încrederea în Cosmin și a făcut totul ca să se descotorosească de el”, susțin oameni aflați atunci în conducerea lui Dinamo. Echipa lui Dinamo cu Rapid: Fouhami – Contra, Ciobotariu, Fl. Bătrânu, D. Florea – Fl. Petre (78 C. Dobre), Kiriță, Lupescu, Iftodi (66 Mutu) – Mihalcea (63 M. Niculae), Vlădoiu. Cornel Dinu nu l-a mai vrut la echipă pe Contra, care a avut apoi cea mai bună perioadă a carierei. A ajuns în Spania, la Alaves, unde a jucat o finală de Cupa UEFA, iar apoi a mai evoluat pentru două nume mari ale Europei: AC Milan și Atletico Madrid.

Ce au zis unul despre celălalt

În 2001, an în care tricolorii ratau primul turneu final major după mult timp (Campionatul Mondial din 2002), Cosmin Contra a fost declarat jucătorul anului în România.

Dinu, despre Contra: „La o partidă Poli Timișoara – Gaz Metan, el s-a dus singur în vestiar și l-a lovit pe Silvășan cu ceva contondent în tâmplă, după ce au fost eliminați amândoi în timpul jocului”.

Contra, despre Dinu: „Respect pe toată lumea, iar când sunt critici la obiect, le poţi accepta. Dar n-au cum să te afecteze lucruri care n-au nimic de-a face cu realitatea. Dacă domnul Dinu crede că am stricat ceva la Dinamo, să se ducă dânsul să repare”.

Sursa: digisport.ro