Pancu i-a cerut scuze lui Şumudică în direct!

Ce găsești în articol

  • Pancu: "Şansă pentru cei care au jucat la Rapid anul trecut!"
  • Şumudică a replicat
  • A înmuiat tonul, dar vrea un singur Rapid

Într-un dialog telefonic în cadrul emisiunii „Digi Sport Special”, directorul tehnic al Academiei Rapid, Daniel Pancu, şi-a cerut scuze faţă de Marius Şumudică. După ce fiul fostului antrenor al Astrei Giurgiu a fost refuzat de giuleşteni. Pancu a explicat motivele pentru care s-a luat această decizie şi a recunoscut faptul că felul în care a fost respins fiul tehnicianului de la Kayserispor nu a fost cel mai fericit.

Pancu: „Şansă pentru cei care au jucat la Rapid anul trecut!”

„Voiam să-mi cer scuze faţă de tine, pentru că însemni ceva pentru Rapid. Modul în care s-a făcut nu a fost ok, ne-a luat pe toţi pe nepregătite. Eu mi-o asum, pentru că pe mine m-a sunat. Noi avem în atac trei jucători de la Mişcarea CFR şi de la AFC Rapid, îl mai avem pe Nico (Daniel Niculae – n.r.) şi mai vine un atacant. Erau deja cinci. Ne-am gândit foarte serios. Îţi spun acum: dacă juca în liga a patra la Rapid, băiatul tău ar fi marcat între 20 şi 30 de goluri fără probleme. Dar ne-am gândit să dăm o şansă celor care au jucat pentru Rapid în liga a cincea. Nimic personal, nu are nimeni nimic cu nimeni. Eram dator cu scuzele astea, dar doar ţie, că eşti Şumudică„, a spus Pancu.

Şumudică a replicat

Şumudică a acceptat scuzele fostului său coleg, dar a insistat că nu a intervenit în favoarea fiului său pe lângă oamenii din conducerea Academiei Rapid. „Nu sunt ranchiunos. Eu îmi reproşez un singur lucru: nu m-am implicat nici 1% în dezvoltarea copilului meu ca fotbalist. N-am sunat niciun antrenor. N-am făcut decât să-l duc la Astra, la echipa a doua, unde în divizia C a marcat 11 goluri anul trecut. Eu am crezut, la momentul respectiv, mai ales că este vorba despre Rapid, că ar fi putut face faţă uşor şi la liga a patra. Mai departe, n-am sunat pe nimeni să cer explicaţii. Nici pe Schumacher (antrenorul echipei – n.r.), nici pe tine, Daniele, nici pe Nico„, a precizat „Şumi”.

A înmuiat tonul, dar vrea un singur Rapid

În ceea ce priveşte proiectul noului Rapid, Marius Şumudică aşteaptă soluţionarea problemelor legate de patrimoniul clubului şi speră ca echipa să aibă succes în anii următori. „Nu ştiu care e situaţia, însă tind să cred în proiectul ăsta, pentru că Pancu şi Nico mi-au fost colegi. Când voi vedea un singur Rapid, care să-mi aducă aminte de echipa aia frumoasă la care am fost şi eu câţiva ani, atunci nu voi avea nicio problemă. Dar nu m-am delimitat de nimic. Îi felicit pentru ce fac acolo şi să dea Dumnezeu să reuşească! Mi-aş dori din suflet ca Rapid să redevină ce a fost. Mai ales că sunt jucători care au făcut istorie. Pentru Daniel şi Nico, jos pălăria! Mi-aş dori din suflet să reuşească„, a precizat Şumudică.

Sursa: digisport.ro

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

Comentariile sunt închise.