O singură certitudine: acel Rapid de pe teren!
Discuţiile despre Rapid, clasificate drept „Rapidul de la Tribunal”, au fost date, uşor-uşor, uitării în conştiinţa generală a canalelor media din România. Alte două subiecte au înfierbântat recent minţile multor rapidişti: presupusa fuziune cu FC Voluntari, care s-ar finaliza cu revenirea Rapidului în Liga 1 şi legendara reconstrucţie a stadionului Giuleşti. Deja am devenit supăraţi că ne vor face stadion cu 14.000 de locuri, pe surse, normal, când noi venim maximum 3.000 la meciuri! Dar e altă poveste, fiindcă cele două capete de discuţie şi dezbatere seamănă cu informaţiile din perioada de mercato. Când jucătorii sunt daţi, fiecare, la trei-patru echipe. Se vorbeşte despre 500 de transferuri şi se realizează 29… Cam aşa.
„Rapid în ligile inferioare” nu vinde
La fel şi aici. Unii s-au trezit să vorbească despre Rapid din nou în Liga 1, ba chiar şi în Cupele Europene! Şi despre un Giuleşti ultra-modern, dar cu numai 14.000 de locuri. Fără a se pomeni însă, aşa cum e firesc, o dată fixă de demarare a lucrărilor. În schimb ştirile bombă persistă. Noi am încercat, mereu, să ţinem pasul cu cele două subiecte. Şi să vă oferim informaţiile relevante şi obiective care există legate de ele. Ideea e că ceea ce predomină în mass-media despre Rapid sunt, deocamdată, himere. Când unica certitudine este ignorată prea mult faţă de cât merită! Cum am mai spus, o echipă de liga a 5-a care promovează în liga a 4-a nu e un subiect de prea mare succes în presă. Fie vorba şi de Rapid…
Singura certitudine e că Rapidul va juca în liga a 4-a!
Incomensurabil mai bine vinde povestea cu Rapid în Liga 1 sau cea cu Giuleştiul. Deocamdată însă, noi ştim doar că Dovleac, Stancu, Berechet sau Boian luptă din toate puterile pentru ca Rapid să nu moară. Din punct de vedere fotbalistic, fiindcă aia e marea dramă! Atât timp cât Rapid se află pe teren, el trăieşte! Atât timp cât Ioniţă şi Bărbălău dau goluri pe bandă rulantă! Atât timp cât Croitoru oferă pase de gol, iar Mitea trage ca din tun! Nu spunem că subiectele de mai sus nu sunt importante şi de urmărit, dar, fraţilor rapidişti, singura noastră certitudine acum este Rapid, echipa din liga a 4-a! Să ne bucurăm de ei, fiindcă numai ei ştiu prin ce trec pentru a ţine flacăra vişinie sus!
Rapid – Progresul Spartac II, 7 iunie, 18:45, Giuleşti
Miercuri, 7 iunie 2017, de la ora 18:45, aceşti băieţi joacă ultimul meci al sezonului pe Giuleşti! Nu suntem tentaţi să spunem din istoria bătrânei noastre arene, fiindcă am fi în stare să pariem că Rapid va juca meciuri aici măcar până la finalul lui 2017! Aşadar şi în prima parte a sezonului de liga a 4-a. Revenind însă la meci, trebuie să spunem că o victorie cu Progresul Spartac II ar însemna locul 1 absolut în liga a 5-a Bucureşti. Din 20 de echipe! Nu e mult pentru istoria Rapidului, aşa cum am mai spus, dar e maximum posibil în acest sezon. Decât să stăm să vorbim despre închipuite participări în Liga 1 şi chiar Cupele Europene, mai bine ne-am concentra pe ceea ce avem! Fiindcă fără Mihai Iosif şi grupul creat în jurul său, Rapid chiar era istorie. Aşa însă, Rapid trăieşte! Este unica noastră certitudine.
Foto: Paul Urian