5000 oameni la meciul Petrolului!
Noua echipă a celor de la Petrolul, care activează în Liga Prahova (Liga 4), are parte de susținere necondiționată din partea fanilor. La primul meci al ploieștenilor din 2017, primul și din retur, Petrolul 52 a învins pe FC Păulești cu 2-0, în fața a peste 5.000 de spectatori! Duelul dintre gruparea lui Tavi Grigore și cea din Păulești se anunța a fi una extrem de disputată, întrucât oaspeții au câștigat Liga 4 sezonul trecut, dar au refuzat promovarea.
Jucătorii au cântat alături de fani
Golurile celor de la Petrolul au fost marcate de Păun, care, venit lansat, a finalizat cu un şut sec, de la 16 metri, fără speranţe pentru Rădulescu, în minutul 30. Claudiu Tudor, căpitanul gazdelor, a fost cel care a marcat golul și al doilea și a decis ecuația. La finalul partidei de pe ”Ilie Oană”, jucătorii au fost aclamați de către galerie. Toți fotbaliștii au mers în fața peluzei și au cântat alături de fani minute în șir.
Petrolul 52 Ploieşti – CS Păuleşti 2-0
Au marcat: Păun 30, Cl. Tudor 70
Petrolul: Marinică – Catană, Prunescu, Chiriţă, Velisar – Butufei – N. Popescu (Jipa 87), Cl. Tudor, Păun (R. Alecsandru 65), D. Gheorghe – Vintilă (I. Dumitrescu 46, Niţescu 88)
Antrenor: Octavian Grigore
CS Păuleşti: Rădulescu – Ţugui (Neacşu 80), Neagu, Pripu, Cr. Mihai – Bărăgan (Cr. Arnăutu 67) – L. Dumitru (Nae 71), Cârstocea, Pantilimonescu (Lungu 71), Ţânţaru – Ciobanu
Antrenor: Iulius Mărgărit
Sursa: digisport.ro