Cerul se schimbă brusc, în numai câteva ore. Temperatura blândă şi soarele frumos ce ne-a mângâiat frunţile la meciul de vineri cu Metaloglobus pleacă la somn. Plouă tare. Nemţii ar numi-o „Fritz Walter Wetter”. Pentru că ploaia masivă din finala campionatului mondial din 1954 le-a schimbat istoria. Nu intrăm în detalii. Uitaţi-vă voi la Miracolul de la Berna. Chiar e un film reuşit. Pentru Rapid ploaia nu ştim exact ce înseamnă. Băieţii s-au reunit în formulă completă joi. Vineri au pierdut un meci de la 2-0 la 3-2, iar acum îi aşteaptă Progresul Spartac. Echipa ce pretinde să ducă mai departe tradiţia lui FC Naţional. Un nume mai familiar celor tineri. În sudul Bucureştiului, la graniţa dintre cartierele Berceni şi Ferentari, găsim condiţii discutabile.


Răzvan Pădureţu e vedeta de pe teren
Pe de o parte un teren sintetic bun. Oricum, excelent comparativ cu tăpşanul natural ce zăcea acolo acum vreo doi ani. Mormanele de zăpadă totuşi nu sunt curăţate şi servesc drept suprafaţă de departajare a terenului. Imperfectă, dar foare ameninţătoare. E bine totuşi că în cazul unei accidentări există pentru calmarea muşchilor. Progresul e cam cea mai bună echipă din Bucureşti, raportându-ne la cele două ligi municipale. Rezultatele vorbesc de la sine. Dar nu arată aşa. Tricourile sunt tărcate, de mai multe tipuri. Important e albastre să fie… Nuanţa…? Ce mai contează? Unul dintre jucătorii intraţi în repriza a doua are chiar un hanorac de un albastru efervescent. Detalii. Câţiva foşti fotbalişti, în frunte cu Răzvan Pădureţu, arată nivelul fotbalului românesc. Ajuns la 35 de ani, fostul campion cu Urziceni, nu mai joacă la înalt nivel de vreo şase ani. Mai exact, din 2010.
Alex Potecea a revenit la Rapid
Totuşi, rămâne vedeta de pe teren. Aleargă puţin, dar dirijează impecabil jocul. Iar în primele minute pune în vinclu o lovitură liberă de pe la 18 metri. Trage perfect! Noroc că nu mai plouă, că altfel cei vreo 50 de suporteri din tribune ar fi plecat spre case. Şi la Rapid apare un nume surpriză: Alex Potecea! Fostul jucător din sezonul trecut a decis să ajute la redresare corăbiei care ia apă. Jucăm cu frică şi crispare. Progresul controlează jocul. Iosif vrea să rotească toţi cei trei portari în mod egal şi în minutul 30 face prima schimbare. Dragne cu Toma. Nici nu apucăm bine să o notăm, că Spartac mai loveşte o dată. E 2-0. Nu-i a bună… În continuare nu ne bazăm pe Ursescu, Dovleac şi Berechet. Toţi accidentaţi. Bărbălău ce rămâne mai incisiv. Pauză. Mâinile puştilor care flutură steagurile alb-vişinii sunt sloi. E mai frig decât dimineaţă, când ploua.


Porţile nu au plasă, golurile curg…
Iar dacă prima repriză a început cu vreo 18 minute întârziere faţă de ora iniţială, 15:00, pauza a durat doar vreo nouă minute. Faţă de obişnuitele 15+. Mihai Iosif nu mai schimbă, pentru că şi Progresul rămâne în aceeaşi formulă şi ar fi fost greu. Chiar şi aşa, liderul ligii a 4-a turează motoarele şi începem să numărăm. 3-0, 4-0, 5-0… Vai! Spuneţi-mi că n-a fost gol! Încercăm o consolare. Dar e ceva efemer, fiindcă porţile nu au plasă. De aia o ia mingea razna. Toma o fugăreşte de câteva ori chiar prin nămeţii amestecaţi cu noroi din spate. Şi când ne gândim la cele două ocazii ale lui Bărbălău din debutul actului secund… Asta e, mergem mai departe! Între timp au intrat toţi jucătorii de pe margine. Şi acum Rapid joacă în tricouri albe! Wow! Dar ne rugăm ca meciul să se încheie mai repede. Se ajunge la 7-0. Nu am văzut vreodată Rapid să piardă aşa. Indiferent dacă vorbim despre un meci amical sau oficial. Mai mult, Boian şi Croitoru ies loviţi dur de adversari. Intrări care atestă, totuşi, motivul pentru care ei joacă în liga a 4-a şi nu mai sus…
Jucăm cu mingea la picior şi zâmbetul pe buze…
Băieţii noştri sunt în liga a 5-a printr-o conjunctură şi nu trebuie să se descurajeze! Vor veni şi zile mai bune. „Jucăm cu mingea la picior şi zâmbetul pe buze!” scrie pe zidul ce străjuieşte intrarea în vestiarul celor de la Progresul Spartac. Noi azi nu am jucat cu zâmbetul pe buze. Dar se explică. Rapid se află într-un moment greu, însă astfel de partide fac bine. La începutul sezonului am pierdut 6-2 cu Chitila. Acum a fost mai rău, 7-0. Însă cu o echipă superioară din toate punctele de vedere. Cu atât mai mult cu cât au jucat pe propriul teren. Soarele n-a ieşit la final, dar nu trebuie să ne descurajăm. Cel mai important este ca el să strălucească puternic în luna mai, când Rapid Bucureşti va fi promovată în liga a 4-a. O să fie momentul în care Ioniţă, Bărbălău, Berechet sau Boian vor intra în istoria Rapidului definitiv. Rapid trăieşte!







