Probabil cel mai bun produs fotbalistic al Câmpiei Turzii, alături de Mihai Adam, Nicolae Raab, sau Miki pentru apropiați, a plecat astăzi la Ceruri. După un Accident Vascular Cerebral. Nicolae Raab, fost fotbalist și arbitru de primă clasă, în tinerețile sale, era internat la secția de Îngrijiri Paliative a Spitalului Municipal „Dr. Cornel Igna” din Câmpia Turzii, după ce săptămâna trecută suferise un accident vascular cerebral.
Petre Pop îl plânge pe Miki Raab
La auzul veștii că unul dintre oamenii reprezentativi pentru sportul local din Câmpia Turzii a sucombat, consilierul județean, Petre Pop, a postat un mesaj de adio, în memoria celui care a fost Nicolae Raab. „Cu regret am aflat ca azi a început călătoria în vesnicie Nicolae Raab, Nea Miki, cum îi spuneau prieteni, pe care majoritatea dintre noi l-au cunoscut ca sportiv, în echipa naționala, la Rapid si la Sârma. Fost arbitru internațional, un sportiv performant, o personalitate interesantă, glumeț, elegant si plin de viață, asa l-am cunoscut. Dumnezeu sa-l ierte!”, a scris Petre Pop.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Miki Raab în sezonul 1958-1959, al treilea de pe rândul de sus, de la stânga la dreapta
Sursa: ziar15minute.net





