Alex Potecea este cel mai nou nume de la Rapid. Ajuns la 25 de ani, Alex a jucat pentru Buftea, Metaloglobus, Rapid şi Unirea Tărlunegni. În ligile a treia şi a doua. Mai mult, junioratul şi l-a făcut la FC Naţional. Povestea lui completă am prezentat-o aici acum un an, când a venit prima dată la Rapid. La finalul lui 2016 a încheiat-o cu echipa de liga a doua Unriea Tărlungeni şi a decis să joace pentru Rapid. În liga a 5-a! Este un plus de experienţă de care jucătorii lui Mihai Iosif au mare nevoie.
Potecea a debutat cu Progresul Spartac
Debutul cu Progresul Spartac nu a fost unul strălucit, însă Potecea a demonstrat că are ce-i trebuie unui fotbalist. Să sperăm că va marca multe goluri pentru Rapid în a doua parte a campionatului şi că va ajuta echipa să promoveze în linişte în liga a 4-a. Potecea a marcat chiar două goluri pentru Rapid acum aproape un an, într-un amical cu FC Braşov, câştigat de ai noştri cu 2-0. Unele probleme medicale l-au împiedicat să joace mai mult şi în campionat, dar a evoluat totuşi jumătate de oră în ultimul meci al sezonului trecut la Bacău, cu SC, 1-1. Asta după ce debutase deja cu Rapid CFR Suceava. Tot în deplasare! Bine ai revenit la Rapid, Alex!





