Rapid

OFICIAL / Rapid, lider cu 2 meciuri minus!

După ce pe site-ul amfb.ro meciul Unirea Dobroeşti – Rapid 1-2 a fost, în sfârşit, omologat, şi clasamentul a trecut prin schimbările necesare. Astfel, Rapidul a trecut şi oficial pe primul loc. Cu două puncte mai mult decât VK Soccer, ocupanta locului 2. Dar şi cu două meciuri mai puţine. Asta pentru că meciul SSC Băneasa – Rapid (întrerupt în minutul 65 la 0-0, pentru că gazdele au ieşit de pe teren) nu a fost încă omologat. Iar partida cu Galaxia se va juca la o dată stabilită ulterior. Meciul cu Băneasa nu poate avea alt deznodământ decât 3-0 tot pentru Rapid. Aşa că e de menţionat că băieţii lui Mihai Iosif vor mai adăuga trei puncte. Un avans de cinci, aşadar, faţă de locul 2. Până atunci, să ne bucurăm de omologarea primului clasament din 2017.

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.