În urmă cu vreo opt decenii, Rapid şi Venus îşi disputau titluri şi cupe naţionale. Jucau meciuri memorabile. Meciuri care au rămas şi acum scrise cu litere de aur în istoria sportului românesc. Timpul a trecut, tradiţia s-a prăfuit. Ba chiar a ruginit pe alocuri. Iar cei hotărţi să o înlăture au mari dificultăţi. Ambele echipe suferă. Rapid şi-a dat restart în liga a 5-a, în timp ce Venus stă un pic mai bine. Asta dacă liga a 4-a poate fi numită mai bine… Oricum, este un eşalon mai sus. Iar cel mai probabil la anul, ambele echipe vor împărţi acelaşi eşalon. Deci vom avea din nou un meci Rapid – Venus sau mai multe, după multe, multe decenii. Cel puţin la nivel de seniori.
Rapid a măturat cu Venus în repriza a doua
Asta pentru că la juniori, grupa 1998-1999, practic cam aceiaşi jucători care joacă şi în liga a 5-a, Rapid a măturat cu Venus! Băieţii lui Silvian Dobre au învins categoric cu 5-2 o echipă care se află departe de momentele ei de glorie. Chiar dacă au deschis scorul, alb-negrii au fost pulverizaţi după pauză. La cabine s-a intrat cu 1-1, dar apoi golurile au început să curgă în poarta lor, din ghetele jucătorilor de la Rapid. Prima reuşită i-a aparţinut lui Boian. Au urmat câte o dublă pentru Feroiu şi Dovleac, acesta din urmă intrat după pauză. Pentru a vă face însă o idee mai bună asupra băieţilor care au bătut Venus într-un meci oficial după multe decenii de pauză forţată, iată primul 11: Toma – Boian, Badea, Carp, Manole – Dinu, Dachin, Cocu, Feroiu – Haidar, Petre.
Scorul putea fi mult mai mare
De remarcat este că din primul unsprezece au făcut parte şi doi titulari de bază ai echipei lui Mihai Iosif: Boian şi Cocu. Dar îl putem pune la socoteală şi pe Dinu, care a început titular cu Băneasa. Pe parcurs au intrat mai mulţi dintre jucători. Inclusiv vedetele Ioniţă, Bărbălău şi Dovleac. Cel din urmă a marcat chiar o dublă. A fost doar 5-2, cu toate că Rapid mai putea marca încă pe atâtea goluri. Nu e nimic, e timp în retur să umplem iar plasa lui Venus! Şi îi aşteptăm cu nerăbdare şi la seniori, în liga a 4-a, la anul!





