El e nea Bebiță, cu care m-am întâlnit întâmplător azi, pe Lacul Morii. A trecut de câteva ori cu bicicleta pe lângă mine și, până la urmă, l-am oprit:
Îmi dați voie să vă fac o poză? Scriu despre Rapid și mi-ar plăcea să scriu ceva și despre dumneavoastră.
– Nea Bebiță! Și îmi întinde o mână. Bravo ție că ești rapidistă. Hai, fă-mi o poză.
De când țineti cu Rapid?
-De când m-am născut.
Păi și de ce țineti cu Rapid?
-Păi dacă așa m-am născut…
Păi cum vine asta? Adică te poți naște cu această “calitate”?
-Evident! ( scoate din buzunar o batistă, tot vișinie, evident, și se șterge la nas.)
De când aveți fularul?
-Nici nu mai știu. Mai am 42 acasă. Puține, pentru vârsta mea.
Ziceți-mi un meci de care vă e dor.
-Meciurile cu Dinamo și Steaua, normal. Și mai e finala de Cupă cu Craiova din ’75. Eu merg pe stadion din ’62.
Și în câte deplasări ați fost cu echipa?
-102. Puține. Ar fi trebuit să am mai multe…
Și acum? Ce facem cu Rapidul?
-Stăm langa el. Păcat că banii au distrus totul. Așa e omul, se gândește numai la bani. Pasiunea unora de la Rapid a ajuns doar până la bani. Acolo s-a oprit.
Păi și credeți că își mai revine Rapidul?
-Nu mai cred în minuni…Dar tot stau lângă el.
Mulțumesc, nea Bebiță! Să stăm în continuare lângă el, atunci.
-Sănătate și bravo ție că ții cu Rapidul.
Ideea e că nu plănuisem plimbarea asta pe lac. Așa se întâmplă cele mai frumoase lucruri. Pe neplănuite. 🙂
Poza asta îmi inspiră că Rapidul a schimbat macazul, a coborât din tren și acum a luat-o ușor din loc cu bicla. Pedalează mai greu, mai încet, ca atunci când urci un deal. Nu știe nimeni până unde va ajunge, dar important e că nu se oprește.
Să trăiești și să dai din pedale, nea Bebiță. Nici nu-ți imaginezi ce mult înseamnă alea 102 deplasări. Dacă ar fi fost mai mulți ca tine, poate nici nu era nevoie să schimbam macazul.
Sursa AICI
