INFO / Ultimele noutăti despre Rapid

Ce găsești în articol

  • VK Soccer, marea rivală pentru Rapid
  • "Vremea a încurcat multă lume"
  • Manoliu nu are încă raportul
  • AFC Rapid este varianta de back-up
  • "Există o singură echipă Rapid"

În Seria 2, AFC Rapid, condusă de Horia Manoliu, fost director de marketing la falimentarul FC Rapid SA, are trei victorii din tot atâtea partide şi niciun gol primit. Totuşi, este pe locul 2, pentru că lider, cu un meci mai mult disputat şi, de asemenea, cu punctaj maxim, este VK Soccer, care – în mod ironic – are în conducere rapidişti get-beget: Viorel Kraus senior – membru onorific, Viorel Kraus junior – preşedinte, Leontin Toader – vicepreşedinte. Kraus jr. şi Toader sunt şi antrenori.

VK Soccer, marea rivală pentru Rapid

Cel puţin până în acest moment, pare destul de clar că seria în care joacă AFC Rapid e mult mai grea decât cealaltă. VK Soccer, care a dat 41 de goluri în primele patru jocuri, ar fi marea favorită la promovare. Pentru locul 2 s-ar putea lupta AFC Rapid, FC Asalt (care i-a eliminat pe „vişinii“ la penalty-uri din Cupa României) şi nou-înfiinţata echipă CS Dinamo, care e pregătită de fostul internaţional Marin Dragnea şi are în spate infrastructura grupării care ţine de Ministerul de Interne.

„Vremea a încurcat multă lume”

„Eu zic că mergem foarte bine. Deocamdată, ne descurcăm. Mergem înainte. Semnele sunt bune. Va veni din ce în ce mai multă lume. Şi suporteri, şi sponsori. La primul meci au fost peste 1.000 de plătitori de bilete. La cel care s-a jucat acum, nu ştim încă, pentru că Eventim (n.r. – prin care vinde AFC biletele de meci) dau raportul după 48 de ore. În plus, vremea a încurcat multă lume“, a declarat Horia Manoliu, preşedintele AFC Rapid, pentru ProSport.

Manoliu nu are încă raportul

Acesta afirmă că, deşi grupa este grea, cu adversari importanţi, „rămânem cu obiectivul promovării. De-asta am plecat la drum“. Şeful AFC spune că nu ştie, în acest moment, dacă gruparea sa are excedent sau, din contră, deficit după primele luni de activitate: „Nu pot spune acum dacă suntem pe plus sau pe minus cu banii până nu am raportul de la Eventim“.

AFC Rapid este varianta de back-up

Manoliu nu-i recunoaşte pe rivali, pe care-i numeşte „Mişcarea Feroviară“, şi afirmă că, dacă FC Rapid SA iese din faliment, actualul AFC îşi va înceta activitatea: „Nu mă interesează discuţiile. AFC Rapid merge pe drumul lui. Nu avem nicio treabă cu nimeni, nu intrăm în conflict cu nimeni. Există deocamdată Rapidul din tribunal. Noi suntem variantă de back-up. De urgenţă. În cazul în care – să dea Dumnezeu! – se salvează Rapidul din tribunal, noi, cu toate grupele, inclusiv cu echipa mare, venim înapoi, la Rapid SA, fără niciun fel de probleme. În rest, Mişcarea asta, alt Rapid… De fapt, alt Rapid nu mai există.”

„Există o singură echipă Rapid”

„Există doar o singură echipă Rapid. Până şi Băneasa a depus hârtie să renunţe la numele Rapid. Se vor numi doar Băneasa. Se mai poate întâmpla salvarea clubului până în ceasul al 12-lea plus un minut! Se poate tot timpul modifica ceva. Rapid SA nu e în faliment, e în stare de lichidare. Contează mai puţin terminologia, contează că nu s-a ajuns la punctul final. Pe noi ne interesează că, la momentul în care vorbim, treburile încă se pot rezolva. Bineînţeles, cu cineva care să investească real. Am citit interviul domnului Marian Rada. E o speranţă“.

Sursa: prosport.ro

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!