Rapid a marcat 30 de goluri în primele şase meciuri oficiale din sezonul 2016-2017. 27 în liga a cincea şi trei în Cupa României. A primit şase. Aşadar, golaverajul este 30-6. Unul excelent şi care se divide perfect la numărul partidelor jucate. Chiar dacă Rapid a făcut şi două egaluri, media arată ca şi cum ar fi câştigat fiecare meci cu 5-1. Nu este rău deloc. Mai ales dacă ne amintim pe cine am bătut noi cu 5-1… 🙂 În fine, să lăsăm puţin amintirile deoparte. Acum vă prezentăm cum arată lista de golgheteri a Rapidului. Şi faptele remarcabile ale câtorva dintre ei.
- Narcis Ioniţă – 7 goluri (golgheter şi pe Giuleşti, cu 3 goluri)
- Cătălin Bărbălău – 6 goluri (singurul care a marcat în fiecare meci!)
- Constantin Berechet – 6 goluri (cinci în deplasare)
- Alex Petre – 3 goluri (toate într-un singur meci)
- Alberto Stancu – 2 goluri
- Andrei Dovleac, Adrian Boian, Silviu Dachin, Marin Cocu, Alex Costache, Orlando Ţonea – 1 gol





