„M-am apucat de fotbal la 6 ani. Mă antrenam în bazinul de înot din spatele stadionului Giuleşti. Rapid este singura echipă la care am jucat şi pentru care vreau să joc!„. Aşa începe povestea lui Alberto Stancu „Bimbarec”, optarul de la mijlocul terenului Rapidului. Apoi, tonul jucătorului născut pe 26 ianuarie 1998 se schimbă puţin: „Sigur, e mult spus că nu voi pleca de la Rapid vreodată… Dar visul meu a fost să joc pentru echipa mare a Rapidului, pe Giuleşti. Şi să dau gol!” Alberto este emoţionat, în primul meci pe Giuleşti şi-a îndeplinit visul, a dat două goluri. Şi joacă pentru Rapid cu o plăcere imensă şi în liga a 5-a. Mai mult, dovedeşte în discurs un ataşament greu de descris în cuvinte.
„Bimbarec” a refuzat liga a doua ca să joace la Rapid
Acum doi ani, la 16 ani, putea merge în liga a treia, la Olteniţa. A rămas însă la juniorii Rapidului. Să spunem că nu a fost totuşi mare refuz. Doar că „Bimbarec” ar fi putut juca din acest sezon în liga a doua, la Metalul Reşiţa. Nici nu a vrut să audă însă! „Au fost oferte, am avut şi din a doua ligă, dar cum să plec?! Aveam şansa uriaşă să joc pentru Rapid şi nu eram nebun să îi dau cu piciorul! Ce contează că e liga a cincea, din moment ce joci cu sufletul?!”, este poziţia fermă a mijlocaşului. Poate cel mai talentat jucător din lotul condus de Mihai Iosif şi Silvian Dobre. Dar care nu a fost toată cariera un fotbalist de construcţie. În fapt, la începutul ei a jucat pe cu totul şi cu totul alt post. Chiar dacă tot pe axul central.
Copleşit de convocarea la prima echipă
„Am început ca fundaş central fotbalul. Ulterior am trecut mijlocaş central şi nu am mai lăsat acest post. La mijloc mă simt cel mai bine”, explică „Bimba”. La meciul cu Asalt a purtat pentru prima dată şi banderola. Banderola echipei la care visează de mic să joace. „La începutul acestui sezon, în iunie, mi s-a îndeplinit un vis. Am fost la echipa mare şi m-am antrenat alături de jucători ca Herea sau Ioniţă. Am mâncat cu ei, am râs cu ei. Era tot ce-mi doream, să ajung în vestiarul Rapidului!”, istoriseşte, plin de emoţie, Alberto. Inevitabil, discuţia se duce spre porecla sa neobişnuită, „Bimbarec” sau „Bimba”, iar Stancu este pus puţin în încurcătură.
Porecla, moştenire de familie
„Este de la tatăl meu, care a jucat şi el fotbal. Nu la nivel foarte înalt, ci în ligile a doua şi a treia. Dar, sincer, nu l-am întrebat niciodată de unde vine. Mi-a zis doar că este un pseudonim cu o mare greutate, pe care să îl port cu mândrie. Unchiul meu, Cornel Nicolae a fost un fotbalist cunoscut, care a jucat la Râmnicu Vâlcea, în prima ligă, în anii ’80”, sună mărturia lui Alberto. Nu înainte de a povesti şi despre viaţa de suporter. O simbioză indispensabilă unui puşti îndrăgostit de Rapid. „Am avut abonament mereu şi nu lipseam la meciurile de pe Giuleşti. Am fost chiar şi în deplasări când puteam. Iaşi, Ploieşti şi aşa mai departe”, spune „Bimba”. Iar de latura de suporter se leagă şi un moment emoţionant.
A plâns după 5-1 cu steaua
Este vorba despre un meci de referinţă, care s-a jucat în 2010. Alberto avea 12 ani atunci. Fireşte, este vorba despre Rapid – steaua 5-1. „A fost una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea! La finalul acelui meci am început să plâng de fericire. A fost ceva de nedescris”, ne povesteşte în încheiere mijlocaşul de 1.78 metri şi 72 de kilograme. „Bimbarec” duce legenda Giuleştiului mai departe. Din tribune, el a coborât pe teren pentru a ghida Rapid spre o nouă perioadă de glorie. E drept, ea este departe în acest moment. Dar când există dorinţă şi speranţă, nimic nu este imposibil. Alberto Stancu poate fi, fără îndoială, unul dintre lideri!
