Faliment, dezinteres, incompetenta!

Ce găsești în articol

  • Mult succes, Adrian Mititelu!
  • O gaşcă de sămânţari!

LPF şi FRF au avut de înfruntat o încercare foarte grea cu situaţia Rapidului. Ajunsă în acest punct aproape exclusiv din cauza incompetenţei lui Valerii Moraru. Dar şi regulamentelor prost făcute, de oameni incompetenţi. Care sunt angajaţi, adesea, doar să meargă leafa şi grătarele. În primul rând, dacă ACSZSTL sau cum se mai numeşte acea echipă cu origini în localitatea renumită pentru vin va juca în Liga 1, regulamentul este grav încălcat. Dar ce mai contează? Se poate modifica un paragraf şi adhoc.

Mult succes, Adrian Mititelu!

Faptul că aşa ar fi 14 echipe şi nu 13 e doar o utopie. Adică asta din vestul ţării e retrogradată dinainte să înceapă sezonul şi mare ar fi mirarea să facă mai mult de 0 puncte. Dar se trage cu dinţii de acele drepturi TV. Noi ne dorim din suflet ca incompetenţa crasă de la FRF şi LPF să se finalizeze cu falimentul absolut al fotbalului românesc. Nu trebuie decât ca Adrian Mititelu să primească decizie definitivă în cazul dezafilierii FC Universitatea Craiova, iar televiziunile să găsească o cale să rezlieze contractul.

O gaşcă de sămânţari!

N-o să plângă prea mulţi după mizeria de fotbal românesc. Dacă nu vom mai avea fotbal profesionist în acte 2,3,4,5,10,20 ani… nu e o nenorocire. Şi aşa faptic nu mai este profesionist de ceva timp. Iar de personaje precum Burleanu, Iorgulescu, Justin Timberlake sau cum l-o chema, n-o să-şi mai aducă nimeni aminte. Şi nu are legătură cu excluderea Rapidului, ci cu lipsa unui cadru legislativ adecvat şi ferm şi al unui profesionalism minim. Să vă fie ruşine, bă, sămânţarilor! Şi vă dorim să intraţi în faliment cât mai curând posibil!

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!