Rapid a fost luat gratis de la suporterii acţionari. Sau aproape gratis. Aşa că, normal, nu e vreo dramă pentru Valerii Moraru dacă se întâmplă ceva. Acel ceva fiind, de exemplu, FALIMENTUL! Atât de priceput e acest om de afaceri (LOL) încât, conform surselor noastre, el a fost convins tot timpul, din vara lui 2014, de când a intrat în posesia clubului, că acele acţiuni cuprindeau inclusiv palmaresul. Cel din 1923! Date fiind aceste date, falimentul nu era o aşa mare problemă.
Adică, se intră în faliment, eventual după ce se încasează peste un milion din drepturile TV… Preferabil la finalul sezonului 2016-2017, când Rapid deja va fi retrogradat din lipsă de investiţii în juniori şi aşa mai departe. Apoi, falimentul. Nu ar mai fi o problemă. Că dacă ai palmaresul, poţi să o iei de la cel mai jos nivel, pe 0. Înfiinţezi un nou Rapid, dar ai toată istoria. Simplu! Ideea asta a încolţit, se pare, şi în minţile cui ne imaginăm toţi. Iar acest lucru s-a întâmplat până în martie… 2016!
Conform informaţiilor 1923.ro, se pare că Valerii Moraru a aflat abia atunci că palmaresul, în caz de faliment, revine lui George Copos. În fapt, cea mai mare parte este a societăţii pe care cel din urmă o controlează, fiindcă cea la care acţionar majoritar este Valerii Moraru e înfiinţată în 2006. Acum zece ani. În teorie, doar două Cupe şi o Supercupă sunt ale omului de afaceri (LOL) basarabean. Doar că şi aceleavor reveni, în caz de faliment, tot societăţii controlate încă de George Copos. Pe cât de isteaţă a fost mişcarea cu Marfin Bank, pe atât de multă naivitate a fost afişată în cazul palmaresului…





