Rapid

Dan Alexa chemat la negocieri

Desi in cursul zilei de astazi au aparut informatii ca se negociaza cu secundul nationalei, fostul antrenor al Astrei Giurgiu, Daniel Isaila, exista mari sanse ca Dan Alexa sa continue in Giulesti. Singurul impediment ar fi licenta PRO, insa tehnicianul convocat la negocieri pentru data de 6 iunie, cel care ne-a adus din nou in prima liga, a lamurit situatia pentru digisport.ro:

Pot sta liniștit pe bancă. Sunt înscris la cursurile PRO, plus că am în staff doi oameni care au deja licență PRO. Este vorba despre Mihai Ianovschi, precum și spaniolul Jorge Alvarez.

În plus, așa cum spuneam, urmez cursurile școlii de la Chișinău și într-un an de zile voi fi și eu la punct cu licența. Tot acolo, la Chișinău, este și Mirel Rădoi, doar că eu sunt avansat față de el.

M-au mai ofertat și alte cluburi din Liga 1 și nu s-a pus problema licenței pentru că eu lucrez doar cu staff-ul meu”

Din punctul nostru de vedere, Rapid ar trebui sa pastreze tot ce a fost mai bun la echipa in sezonul recent incheiat si sa aduca intariri care sa ajute la indeplinirea obiectivului stabilit de conducere, iar cu siguranta Dan Alexa este omul cel mai potrivit sa conduca echipa in Liga 1.

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.