Iunie este luna Rapidului. Curând vom împlini 93 de ani, iar această aniversare, de pe 25, este o dată de aur pentru fiecare rapidist. Inclusiv pentru Cristi Săpunaru, unul dintre cei mai mari rapidişti în viaţă. Cel care poartă cel mai sus steagul vişiniu şi la echipa naţională. Şi motivul pentru care sute de rapidişti, dezamăgiţi de fotbalul românesc în ansamblul lui, se uită la meciurile naţionalei cu sufletul la gură. Pe Cristi l-am văzut pentru prima dată purtând tricolorul în 2011. Pe 3 iunie. Galbenul strident şi pletele pe care le purtau de atunci îl deosebeau din mulţimea de 22 de jucători.
Se juca pe Giuleşti şi era meci decisiv pentru calificarea la EURO 2012. Adversar, Bosnia, o echipă foarte bună. Deznodământul a fost minunat, pentru că România a bătut cu 3-0. Mii de cartoane în roşu, galben sau albastru au colorat bucuria Giuleştiului. Cristi a fost atât de emoţionat încât nici nu a putut marca în prelungiri din 11 metri. Chiar la poarta dinspre peluza cu galeria veşnic înflăcărată. Tânărul de 27 de ani cu plete rebele dădea o reprezentaţie magnifică în locul pe care îl iubeşte fără măsură şi fără prejudecăţi. Doar că destinul şi interesele meschine au fost ca acea să fie şi ultima sub tricolor.
După doar 9 meciuri, Săpun era condamnat la exil, deşi juca la Porto. Sau la Real Zaragoza. Sau chiar la Elche, unde n-a reuşit însă să se impună. Doar schimbarea selecţionerului a îmbunătăţit lucrurile, iar Cristi a revenit la echipa naţională. Tot în iunie, pe 13 însă. Între timp a schimbat şi prefixul. A ajuns la 31 de ani, pentru că ne localizăm în 2015. Era motivul principal pentru care mi-am luat o navetă de bere şi am mers la un prieten să vedem meciul Irlanda de Nord – România. Din păcate, Săpunaru nu a intrat. Ce tristeţe… Revenirea sub tricolor a curs însă inevitabil şi s-a consumat într-un amical de gală cu Italia.
Apoi alte partide de verificare, cu Spania şi RD Congo. Pentru a ajunge din nou la data de 3 iunie. Nu mai suntem însă în 2011, ci în 2016. Nu mai este meci decisiv, ci de gală, ultima reprezentaţie înaintea EURO 2016. Nici măcar nu se mai pune problema ca meciul să se joace pe bătrânul Giuleşti. Adversarul? Mult mai modest! Georgia, care pierde cu 5-1 pe nişte greşeli de începători. Nici pletele rebele nu mai sunt la locul lor. Doar Cristi Săpunaru este pe aceeaşi poziţie, cea de fundaş dreapta. Acum fără numărul 21 pe spate, ci cu 22-ul cu care a jucat la Rapid la revenirea de la începutul lui 2015, pentru că 21 era al lui Nico.
Cinci ani trecuţi dar parcă comprimaţi într-o secundă. Gândul zboară pe Giuleşti, chiar dacă suntem pe Arena Naţională. Ca lângă Podul Grant nu este nicăieri, însă prezenţa lui Cristi Săpunaru schimbă totul. Acest lucru o simte şi o parte din galeria Rapidului, prezentă la baza peluzei nord şi care îi scandează frenetic numele. Iunie este luna Rapidului, iar 3 iunie pare să fie una dintre zilele memorabile din cariera lui Cristi Săpunaru. Pe această dată a obţinut două victorii minunate în tricoul echipei naţionale. Una la selecţia cu numărul 9 şi alta la selecţia cu numărul 13. Număr cu ghinion? Nicicum… V-am zis mai sus de 13 iunie 2015. Mai este însă şi un 13 iunie 2008. Debutant în lotul României. La EURO 2008, în 1-1 cu Italia. Săpunaru tocmai se transferase de la Rapid la FC Porto!
